Munteanu: „Vreau să titularizez toți jucătorii!”
Cu douăsprezece piese noi, Dorinel Munteanu va avea mult de furcă în alcătuirea formulei de start cu care Oțelul va aborda campionatul viitor.
„N-avem un prim unsprezece și niciodată nu vom avea așa ceva. Vreau ca toți jucătorii să fie la nivelul titularizării!”, susține Dorinel, care s-a declarat mulțumit de prestația roș-alb-albaștrilor în jocul amical cu Astra Ploiești
„Efortul depus de toți jucătorii trimiși pe teren m-a satisfăcut. Suntem într-o perioadă foarte dificilă, se resimte oboseala, însă mai este destul de lucru”, a adăugat fostul internațional.
Dorinel Munteanu încă nu se poate baza pe un lot complet. Șapte din jucătorii Oțelului sunt încă indisponibili. Gabriel Viglianti și Samoel Cojoc sunt în recuperări după accidentările suferite în primăvară, Marius Matei și Marius Pena încă nu sunt refăcuți sută la sută, iar Adrian Sălăgeanu urmează să facă un test RMN după ce la un antrenament a suferit o leziune la coapsa stângă.
Sârbul Njegos Golocevac și bosniacul Zdenko Baotici au plecat pentru a-și rezolva problemele cu viza, ei urmând să revină în cantonamentul din Austria.
Â
Â
Achizițiile Oțelului în această vară
– Liviu Antal (mijlocaș dreapta, 20 de ani)
– Mircea Axente (atacant, 22 de ani)
– Zdenko Baotici (portar, 24 de ani)
– Vișan Crețu (fundaș stânga, 21 de ani)
– Daniel David (fundaș central, 26 de ani)
– Njegos Golocevac (mijlocaș central, 26 de ani)
– Marius Matei (atacant, 25 de ani)
– Gorgi Mojsov (mijlocaș central, 24 de ani)
– Christian N”Kongue (atacant, 26 de ani)
– Adrian Neagoie (mijlocaș central, 24 de ani)
– Arthur Pătraș (mijlocaș stânga, 21 de ani)
– Milan Perendija (fundaș central, 23 de ani)
Â