Munteanu:„Giovanni atacă din interes!”

„Neamțul” i-a răspuns fostului impresar, după ce a fost „înțepat” de acesta în ultimele zile. Dorinel Munteanu a decis să contraatace după loviturile repetate primite de la Giovanni Becali.
Fostul impresar l-a criticat pe Munti pentru perioada pe care a avut-o la naționala României, dar și pentru că nu își asumă rezultatele premergătoare numirii sale la Steaua. „Are 137 de selecții? Felicitări! Putea să aibă și 177, dar să ne amintim că la națională, atât cât au jucat Hagi și Gică Popescu, lui Dorinel nici nu i se auzea vocea! El mai căra o geantă, o aia, dar liderii care vorbeau erau Hagi și Popescu.

Munteanu nu a avut diplomație când a venit la Steaua. Văd că acum spune că el nu are decât patru meciuri la echipă și că nu trebuie să i se pună în cârcă ce a fost înainte. Dar când a venit la Steaua, nu s-a gândit la asta?”, a afirmat Giovanni. În replică, tehnicianul Stelei a declarat pentru ProSport că vârul finanțatorului din Ghencea are un interes ascuns atunci când critică Steaua: „Treaba mea la Steaua este să câștig meci de meci și să îmi fac meseria într-o situațe dificilă. Nu vreau să intru în polemică, dar influența lui Giovanni este mare. El și alții ca el atacă dintr-un interes foarte mare”.

Publicat: 24 11. 2008, 08:05
Actualizat: 24 11. 2008, 08:07