Munti și Oțelul, pe val: „Principalul nostru adversar a fost căldura”

Oțelul a bifat cea de-a doua victorie din acest sezon, după ce
s-a impus cu scorul de 2-0 pe Pandurii, lucru care l-a bucurat
nespus pe tehnicianul Dorinel Munteanu. Fostul mare internațional
recunoaște, însă, că adversarii nu i-au pus mari probleme,
principalul adversar în disputa din această seară fiind
căldura.

Sunt foarte bucuros pentru cele trei puncte obținute
meritat. Am fost peste adversari cred că la toate capitolele.
Faptul că Pandurii a jucat foarte bine în prima etapă ne-a făcut să
ne mobilizăm în plus pentru acest meci. Băieții au arătat
determinare, au luptat pentru fiecare minge și vreau să îi felicit.
Cred că adversarul numărul unu de astăzi a fost căldura. Pentru noi
nu este relevant faptul că suntem pe primul loc, ci faptul că avem
șase puncte după două etape. Sper să continuăm la fel
„, a
spus Munteanu.

Directorul general al clubului gălățean, Marius Stan, s-a declarat
încântat de victorie, dar a precizat că Oțelul trebuie să obțină în
continuare rezultate bune. „Suntem bucuroși pentru că e un
2-0 clar, deși pot spune că au fost și ceva emoții. Am întâlnit o
echipă bine organizată și cu atât mai mult victoria are valoarea
ei. Ne bucurăm că suntem acum pe primul loc, dar nu înseamnă nimic
asta dacă ar rămâne o simplă amintire. Ne trebuie continuitate și
modestie pentru că practic am jucat cu două nou promovate, așa că
isprava noastră nu e atât de mare. E clar că suntem doar un lider
de conjunctură
„, a explicat el.

Fotbalistul Cristi Sîrghi, autorul golului de 2-0, i-a dedicat
această reușită fostului său antrenor, Ioan Nicu, decedat în luna
aprilie: „Îmi doream foarte mult să marchez și să dedic
acest gol fostului meu antrenor, Ioan Nicu, decedat în urmă cu ceva
vreme. Sunt fericit pentru victorie
„.

Publicat: 30 07. 2010, 21:26
Actualizat: 30 07. 2010, 21:39