Mureșan a clarificat de ce a fost transferat Julio Baptista la CFR! Fostul star al lui Real Madrid nu a mai jucat de doi ani. „De asta a venit” + Care e situația financiară a atacantului

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a explicat de ce a fost adus Julio Baptista la echipă, atacantul de 36 de ani care se retrăsese din fotbal de doi ani.

„Baptista are un fizic cum rar se vede la un fotbalist. Portarul (n.red. – Jesus Fernandez) va fi în lot în această seară, Baptista a făcut până acum încălzirea cu băieții și acum face cu preparatorul fizic și cu jucătorii accidentați. I s-au făcut niște teste fizice și le-a trecut foarte bine, chiar a impresionat și ăsta a fost un motiv (n.red. – al transferului). Și are o dorință mare de a reveni”, a declarat Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

Oficialul ardelenilor a detaliat: „El a dorit neapărat să revină și, printr-o anumită conjunctură, a revenit la noi. Nu ne sperie că nu a mai jucat de doi ani. Dacă l-ați vedea cum aleargă și ce atitudine are, am și discutat mult cu el, chiar nu mă sperie deloc, dimpotrivă, cred că o să ne fie de mare ajutor. O să-i sperie pe adversari, nu pe mine. Nu a venit pentru bani, stă bine financiar pentru că a avut contracte mari pe unde a jucat, de 4-5 milioane pe an și mulți ani, pentru că a jucat fotbal până la o vârstă. Nu problemele financiare l-au făcut să vină, pur și simplu nu a mai putut să stea departe de fotbal și să joace doar în partide demonstrative”.

„E o provocare și pentru el și pentru noi și sper să ne ajutăm reciproc. Deocamdată nu a emis nicio pretenție deosebită, la noi toți jucătorii au o sumă egală pentru chirii, nu facem excepție pentru nimeni, a acceptat condițiile clubului, nu alte condiții”, a mai spus acesta.

 

Publicat: 19 08. 2018, 11:31
Actualizat: 19 08. 2018, 11:32