Mureșan continuă războiul: „Am fost deranjați de răutățile la adresa CFR-ului”

CFR a reușit al doilea event din istorie, iar Mureșan a anunțat
la sărbătoarea decernării inelelor de campioni din partea ProSport
că a început hegemonia Clujului în fotbalul românesc. Președintele
din Gruia nu uită de atacurile și acuzele din timpul campionatului:
„Am fost deranjați de răutățile la adresa noastră”

„La meciul cu Craiova a fost o probă de valoare și de caracter
pentru echipa noastră. În acel moment puteam pierde primul loc și
nu știm ce s-ar fi întâmplat după aceea. La pauză, jucătorii noștri
și-au dat seama că nu au jucat ce trebuia în prima repriză, iar în
repriza secundă au reușit să întoarcă scorul, deși evoluau în
inferioritate numerică”
, a declarat Iuliu Mureșan la Sport
Total FM.

„Am fost
deranjați de criticile la adresa noastră!”

„În acest sezon am fost deranjat de răutățile care s-au
spus la adresa noastră, atât din partea celorlalți oameni din
fotbalul românesc, cât și din partea presei, mai ales cea
bucureșteană. Cred, însă, că acest lucru a activat ca un factor
motivator asupra jucătorilor noștri, care au dorit să demonstreze
că sunt puternici. Au văzut că sunt criticați și au dorit să arate
că acuzațiile sunt nefondate și că ei pot juca la nivel înalt și să
câștige
„, a mai spus președintele CFR.

De unde a
început ascensiunea Clujului?

„Primul lucru de la care a pornit ascensiunea provinciei
este faptul Arpi Paszkany s-a hotărât să intre în fotbal în 2002 și
s-a orientat către CFR. După o lună și jumătate m-a împins în
funcția de președinte de club, deși nu avusesem până atunci vreo
legatură cu acest sport. Sigur, îmi plăcea să îl urmăresc la
televizor, dar nu mai fusesem pe stadion până când am devenit
președinte la Divizia C. A fost un proiect, o investiție foarte
mare, muncă foarte multă. Cred că ne-a ieșit. După ce am intrat în
Divizia A, am spus că vrem să câștigăm campionatul și să jucăm în
Liga Campionilor, dar toți ne-au luat în râs”
, a mai spus
Mureșan

„În 2010 a fost mai greu decât prima dată, când fusese o
luptă numai între noi și Steaua. Acum, în cea mai mare parte a
campionatului, a fost o luptă în șapte. Am reușit, în cele din
urmă, să câștigăm campionatul și cred că valoarea fotbalului
românesc a crescut. S-au întărit echipele și la începutul
campionatului care s-a terminat am spus că tot provincia va triumfa
și nimeni nu m-a crezut”
, a încheiat Mureșan.

Publicat: 28 05. 2010, 20:24
Actualizat: 28 05. 2010, 20:26