Muresan: „Criza este gravă! Totuși, nu vom tăia din salarii, nici nu vom renegocia contractele jucătorilor!”

Oficialul echipei CFR a anunțat că gruparea din Gruia se adaptează la vremurile de criză financiară și a redus din cheltuieli. "E recesiune și cluburile mari, noi, Dinamo, Steaua, o să avem un buget stabil.

Dar banii pentru transferuri se găsesc mai greu. Criza asta economică e mult mai serioasă decât o percepem noi în România. Rapidul a și anunțat că are dificultăți financiare, iar o soluție este vânzarea de jucători. Și noi la club am luat măsuri de reducere a unor cheltuieli, dar nu s-au tăiat bani din salarii, nu renegociem contractele jucătorilor, primele vor fi la fel de mari ca și țn tur. Facem și noi puțină economie, trebuie să ne adaptăm", a spus Iuliu Muresan.

Publicat: 14 01. 2009, 17:07