Mureșan: „Dacă am alinia două echipe în Liga I, ambele ar ieși între primele 5!”
Iuliu Mureșan a afirmat, la finalul meciului CFR – Motherwell, scor 2-1, că jucătorii sunt în formă și ar putea face față fără probleme în campionat, cupă și Liga Campionilor.
"Va fi un început nu foarte greu pentru noi și dacă facem nouă puncte până la meciul cu Rapid, putem fi din nou campioni. Cred că dacă am alinia două echipe în Liga 1, am ieși cu ambele în primele cinci! La lotul pe care-l avem, și numeric și valoric, putem face față în trei competiții", a punctat Mureșan.