Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că în urma deciziei Comisiei de Disciplină în cazul jucătorilor rapidiști Tiberiu Bălan și Dacian Varga, vizele de joc ale celor doi fotbaliști au fost anulate, oficialii giuleșteni fiind nevoiți să se adreseze din nou ligii.
Dumitru Dragomir a precizat că, din informațiile sale, au fost anulate vizele de joc ale celor doi fotbaliști, astfel că în situația în care FC Rapid dorește să obțină din nou vize, trebuie să se adreseze comisiei abilitate din cadrul LPF: „Am înțeles că au fost anulate și vizele celor doi jucători. Dacă cei de la Rapid vor să obțină din nou vize pentru Liga I, se va judeca la comisie. Doar comisia poate spune dacă Varga și Bălan pot sau nu să primească vizele pe legitimațiile de joc”.
În replică, președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a declarat că va contesta dreptul de joc al celor doi, în cazul în care în etapa viitoare, la meciul direct, Rapid îi va folosi.
„Nu-mi convine decizia Comisiei de Disciplină, pentru că Timișoara se apropie la 3 puncte de noi! Sunt lucruri care ridică semne de întrebare legate de legitimarea lui Tibi Bălan și a lui Dacian Varga. Cei de la Rapid puteau să se abțină și să nu îi folosească în meciul cu Poli! Toată povestea e dubioasă. Băieții n-au nicio vină, culpa le aparține lui Copos și lui Șiman, care au menținut până acum incertitudinea. Dacă Rapidul îi folosește, voi contesta și eu dreptul de joc! De ce să nu iau și eu niște puncte fără efort?„, a declarat Iuliu Mureșan, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER