Mureșan: „Dăm testul antidoping și de 5 ori!** Îl dau și eu”

Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, a comentat sarcastic
cererea timișorenilor ca jucătorii lui Mandorlini să efectueze
testul anti-doping după partida directă, din această seară. Mureșan
anunță că nu e nicio problemă și crede că totul face parte din
jocul psihologic al Timișoarei. Mureșan trimite „săgeți” și către
Stanciu, care declarase că cei de la CFR sunt în negocieri cu un
alt antrenor.

„Nu s-a pus problema să renunțăm la Mandorlini, e un antrenor
foarte bun. În primul rând văd cum se lucrează, cum lucrează cu
jucătorii, apoi contează și rezultatele. A avut rezultate. Suntem
pe drumul cel bun, avem o echipă bună la CFR, antrenorii, jucătorii
și noi, conducerea, care le-am asigurat toate cele necesare pentru
câștigarea Cupei și a campionatului. Nu e adevărat că am fi vorbit
cu altcineva pentru postul de antrenor. Întrebați-l pe cel de la
Timișoara de ce a spus așa ceva. Poate face parte din războiul
psihologic, cum a fost și cea cu antidopingul. Dar dăm
antidopingul, nu-i nicio problemă. Stăm până dimineața la
antidoping, îl dăm de cinci ori, inclusiv eu”
, a spus
Mureșan, la Sport.ro.

Publicat: 19 04. 2010, 11:57
Actualizat: 19 04. 2010, 11:58