Muresan: „Duel inegal cu Steaua”
Iuliu Mureșan era în clumea fericirii la final de meci. În euforia primului succes în deplasare cu Dinamo, a încurcat terenul pe care joacă roș-albii.
„Este o victorie istorică pentru că a fost prima dată când am bătut Dinamo în Ghencea! Noul obiectiv al nostru este să terminăm la egalitate de puncte cu Steaua, dar să păstrăm diferența de trei puncte avans“, a spus președintele clujenilor.
Mureșan crede că elevii lui Ando au avut mult de furcă aseară și se așteaptă ca finalul de sezon să fie unul tensionat, dând de înțeles că gruparea din Ghencea va apela și la mijloace mai puțin ortodoxe: „Cred că i-am băgat în ședință pe dinamoviști. Oricum, noi vom juca mai multe finale până la final, fiindcă ducem un duel de la distanță cu Steaua. E un duel inegal, fiindcă noi ne bazăm doar pe jucători. Cred că CFR va încheia în cele din urmă campionatul pe locul 1, pe 2 va fi Steaua, iar pe 3, Rapid”.
Și Paskany „i-a înțepat“ pe roș-albaștri: “Nu mi-e teamă de fotbal, ci mă dezamăgește ce se întâmplă în jurul fotbalului. Eram convins că Steaua nu va pierde la Vaslui”.