Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că în cazul în care echipa sa va pierde meciul de pe teren propriu cu FC Timișoara, nu se mai gândește la câștigarea titlului de campioană a României.
„Nu ne-am resemnat cu privire lea titlu. Dacă vom câștiga patru partide consecutive, atunci vom avea șanse. În cazul unei înfrângeri cu Timișoara nu mai putem vorbi despre titlu, ci maxim despre locul doi. Altfel, cu o victorie, locul secund devine o realitate, iar șansele la titlul devin mari. Dusan Uhrin jr. nu a cunoscut niciodată secretele CFR-ului, de aceea nu-mi fac probleme că ne va suprinde cu ceva. Timișoara e o echipă puternică, dar nu ne temem de ei, mai ales că beneficiem de aportul publicului. E important să câștigăm lupta la mijlocul terenului”, a spus Mureșan.
Oficialul clujean a afirmat că atât CFR, cât și FC Timișoara au loturi valoroase și îi pot înlocui pe jucătorii care vor lipsi la partida directă din etapa a XX-a a Ligii I. „Avem și noi, și Timișoara mai multe indisponibilități, dar ambele echipe au loturi destul de numeroase ca să le poată acoperi. Alexa e un jucător bun, el e sufletul Timișoarei. În mod normal, De Zerbi ar fi trebuit să lipsească peste o lună, dar după tratamentul pe care l-a efectuat va reveni pe gazon în două săptămâni. Cred că la meciul cu Astra Ploiești va fi în teren”, a adăugat Iuliu Mureșan.
Președintele clubului CFR Cluj s-a declarat dezamăgit de faptul că nu a reușit să-l transfere pe brazilianul Wesley, de la FC Vaslui: „Îmi pare rău că nu l-am luat pe Wesley, de la Vaslui. Ne înțelesesem cu clubul, dar nu am reușit să dăm de jucător mai bine de o lună. Așa e cu brazilienii, e mai complicat”.
Iuliu Mureșan a participat, miercuri, la o conferință de presă în care clubul CFR Cluj a semnat un parteneriat cu compania minieră Roșia Montană Gold Corporation.
Partida dintre CFR Cluj și FC Timișoara se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00, în etapa a XX-a a Ligii I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER