Președintele Iuliu Mureșan a dezvăluit ieri, la Telesport, că atacantul argentinian Cristian Fabbiani nu va fi vândut rivalei din Ghencea.
Șeful campioanei a atacat ieri conducerea Stelei în „cazul Fabbiani”. „Am văzut și eu că ei tot vorbesc despre transferul lui Fabbiani la Steaua, dar uită că el e jucătorul nostru și e doar împrumutat în Argentina, la Newell”s. Nici nu e corect ce fac ei, fiindcă, dacă ar vrea să-l cumpere pe Fabbiani, ar trebui să vorbească întâi cu noi, apoi cu jucătorul, care mai are trei ani contract cu CFR”, a atacat Mureșan, care le-a transmis totodată steliștilor să-și pună pofta în cui.
„Vara viitoare, Fabbiani revine la CFR, iar antrenorul va decide dacă are sau nu nevoie de el. Sunt sigur că, dacă va juca la același nivel și în primăvară, va îmbrăca iar tricoul lui CFR. Oricum, el nu va ajunge la Steaua, ci în străinătate. Am deja o ofertă pentru el”, a adăugat bossul din Gruia. „Căpcăunul” poate ajunge fie la Newell”s, care are opțiune de cumpărare contra sumei de 1,5 milioane euro, fie la Independiente Avellaneda, echipă care l-a curtat și în vară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER