Președintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că fundașul paraguayan Nelson Cabrera, împrumutat de la Colo Colo, a fost monitorizat un an și jumătate și speră că acesta se va impune repede titluar în echipa antrenorului Antonio Conceicao.
"Acum un an și jumătate am început să-l urmărim și ne bucurăm că l-am putut aduce. Am spus inițial că nu mai e în atenția noastră pentru a nu-i crește cota și a îngreuna negocierile, cum se întâmplă de obicei. Aseară (n.r. – duminică seară), a ajuns în cantonament. Sper că se va impune cât mai repede ca titular. Avem un lot foarte valoros și nu ne mai permitem să aducem jucători doar să fie la număr. Vor veni doar jucători despre care vom avea siguranța că se pot impune", a spus Iuliu Mureșan.
Jucătorul paraguayan a fost împrumutat pentru un sezon la CFR Cluj în schimbul a 50.000 de euro, iar clubul are în vara lui 2010 prima opțiune de cumpărare definitivă. În vârstă de 26 de ani, Cabrera va purta la gruparea clujeană tricoul cu numărul 3. El a mai evoluat până acum la trei echipe, Olimpia, Cerro Porteno și Colo Colo.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER