Iuliu Mureșan nu este afectat de refuzul primit de clubul ceferist din partea celor de la Rubin Cazan în vederea transferului lui Juan Culio. Deși rușii nu au fost încântați de prețul mutării lui Culio, președintele CFR-ului spune că mai este timp destul pentru ca mijlocașul să plece la o echipă de peste granițe.
"Avem și alte oferte pentru Culio, perioada de transferuri nu s-a terminat încă. Mara poate juca pe mai multe posturi, iar venirea sa nu are nicio legătură cu plecarea lui Culio", a spus Iuliu Mureșan la gsptv.
Președintele clubului din Gruia a făcut și o referire la actualul jucător al celor de la FC Timișoara, Artiom Karamyan, dând de înțeles că posibilitatea unei mutări a armeanului la CFR ar putea fi posibilă. "Karamyan nu e numai feblețea lui Uhrin, și mie îmi place foarte mult", a concluzionat Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER