Gabi Mureșan, mijlocașul celor de la ASA Târgu-Mureș, a fost iertat de Comisia de Disciplină după faultul asupra lui Rusescu. Astfel, Mureșan a început titular partida cu Petrolul, însă chiar dacă forurile decizionale l-au scutit de pedeapsă, suporterii de pe „Ilie Oană” nu sunt la fel de indulgenți.
Suporterii Petrolului l-au luat în vizor pe Mureșan încă de la prima atingere a mingii și l-au fluierat copios pe aceasta de fiecare dată când jucătorul ardelenilor e la balon. Mai mult, în semn de protest față de deciziile Comisiilor, comentatorii postului care transmit partida nu i-au pronunțat numele acestuia, spunându-i în schimb „numărul 6”.
Comisia de recurs a FRF a luat luni o decizie suprinzătoare. Practic, membrii acestei comisii au anulat suspendarea de 16 etape pe care mijlocașul Gabi Mureșan o primise în urmă cu două săptămâni! Astfel, fotbalistul celor de la ASA Târgu Mureș poate evolua în etapa următoare cu Petrolul. Singura decizie care a rămas în picioare la recurs a fost cea legată de Ousmane N’Doye. Măsura suspendării cu 6 etape a jucătorului african a fost menținută.
Gabi Mureșan l-a lovit cu cotul pe Raul Rusescu în meciul direct ASA Târgu Mureș – Steaua. Atacantul stelist era să-și piardă ochiul și a fost operat de medici la ochiul drept. El are șanse reduse de a mai reveni pe teren în acest an, chiar dacă doctorii au estimat că ar putea fi apt pentru meciul de pe 11 decembrie cu Dinamo Kiev. Comisia de Recurs a luat această decizie deoarece a considerat că suspendarea lui Gabi Mureșan nu e regulamentară. Conform articolului 90, punctul 2 din Regulamentul disciplinar: „Deciziile arbitrului luate în timpul jocului de fotbal sunt definitive”. Arbitrul meciului, Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul galben lui Mureșan după incidentul cu Rusescu, ceea ce exclude posibilitatea ca arbitrul să nu fi văzut infracțiunea, lucru ce ar fi permis analizarea cazului de către Comisia de disciplină.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER