Mureșan: „Mă tem de Farul”
Președintele „ceferist“ își îndeamnă jucătorii la concentrare maximă pentru a preveni o surpriză neplăcută cu constănțenii.
„Eu mă tem de toate meciurile, dar în special de cele cu Farul, pentru că au jucători foarte buni. Pe lângă Gerlem mai au câțiva fotbaliști de calitate care pot face diferența. Plus că au un antrenor priceput, care îi așază bine în teren. Ei evoluează la fel de bine și acasă, și în deplasare“, mărturisește Iuliu Mureșan (foto).
Chiar dacă încă se gândesc la izbânda istorică de pe terenul italienilor, președintele campioanei spune că jucătorii vor fi montați 100% pentru meciul din această seară.
„Sigur că o să fie puțin mai dificil să se concentreze pentru acest meci după ce am câștigat cu AS Roma, însă sunt sigur că, la ora meciului, băieții o să fie cu gândul numai la această partidă“, a spus Iuliu Mureșan, care nu crede că schimbările în echipă anunțate de Trombetta sunt pentru a menaja jucătorii în vederea viitoarelor întâlniri cu Steaua și Chelsea.
„Noi avem un lot numeros și trebuie să joace toți. Este normal să fie rulați toți fotbaliștii“, a conchis Mureșan.
Â
"M-am uitat la reluarea meciului cu AS Roma și mi-a plăcut mai mult decât pe viu. Atunci era puțină nervozitate și aveam emoții mari" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Â