Mureșan: „Ne vom despărți de 2-3 jucători! Maftei va fi al doilea căpitan, după Cadu!”
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că în
pauza competițională de iarnă gruparea pe care o reprezintă va
vinde doi sau trei jucători, dar speră ca unul dintre dintre ei să
nu fie mijlocașul argentinian Juan Culio.
„În iarnă vor pleca doi sau trei jucători pentru că acesta
este momentul să-i vindem. Sper totuși ca Juan Culio să
rămână”, a spus Mureșan, prezent la Gala „Fantasticii
Fanatik”.
Președintele clujean este bucuros că a reușit achiziționarea
fundașului Vasile Maftei de la Unirea Urziceni. „Sunt
convins că Maftei va fi al doilea căpitan al echipei, după Cadu,
care nu va pleca la Galatasaray. Am încredere în el că o să facem
treabă bună împreună„, a mai spus
Mureșan.
Iuliu Mureșan crede că jucătorii clujeni vor fi motivați în partida
de miercuri cu AS Roma deși nu mai sunt șanse de a continua
parcursul european în acest sezon. „Jucătorii vor lupta
pentru profesia de fotbaliști, pentru culorile clubului și pentru
spectatorii care vor veni la meci. Un egal sau o victorie ar fi un
rezultat de răsunet care ar face înconjurul lumii. Și mai sunt și
niște bani, care nu sunt puțini. După aceste cinci jocuri din Liga
Campionilor regretul este că ne-am bătut joc de ocazii la Roma și
Munchen. Am făcut și jocuri bune dar și jocuri
lamentabile”, a explicat el.
Sursa: MEDIAFAX