Mureșan, SMS – grup către echipă:** „Bateți Steaua și Dinamo!”
Șefii Clujului nu vor să audă de pași greșiti pe teren propriu,
nici măcar cu granzii, și cer victorii în disputele cu Steaua (et.
19) și Dinamo (et. 21) din Gruia. Totodată, CFR vrea să bată luni
pe terenul campioanei, dar nu ar face o dramă nici dacă s-ar
întoarce acasă doar cu o remiză.
Jucătorii liderului revin astăzi la antrenamente după mini-vacanța
primită de la Mandorlini la întoarcerea din al doilea cantonament
din Turcia. Pe Cadu et co îi așteaptă în vestiar un mesaj ferm din
partea conducerii. Deși CFR intră într-o serie de foc, în patru
săptămâni urmând a întâlni trei dintre rivalele la titlu, șeful
Iuliu Mureșan a impus limita minimă a zestrei de puncte pentru
aceste jocuri. „Din primele patru jocuri fotbaliștii
trebuie să scoată minim 10 puncte, deși eu cred că putem face
maxim!”, a trasat linia echipei președintele Mureșan.
Vestiarul resimte presiunea obiectivului, dar mesajul
conducătorului e preluat și de antrenorul Mandorlini. „Nu e
un program tocmai ușor, dar nici adversarelor noastre nu le e mai
bine. Joacă contra liderului din tur!”, a punctat și
italianul.
Cum văd șefii lui CFR drumul spre cele 10 puncte ? „Mai
întâi, cel puțin o remiză cu Unirea. Fiind meciul de debut din
retur, nu ar fi rău. Apoi, e obligatoriu să luăm punctaj maxim
acasă, chit că jucăm cu Steaua și Dinamo. De asemenea, la Galați nu
avem voie să facem pași greșiți, fiindcă titlul se ia câștigând mai
întâi cu echipele mai slab cotate ca noi”, au explicat
oficialii din Gruia.
Zece puncte din primele patru meciuri ar fi un bilanț bun.
Avem însă valoare să batem tot
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Nu avem program facil în primele patru etape, dar ce, pentru
Steaua, Dinamo sau Unirea e ușor să joace cu noi?
Andrea Mandorlini, antrenor CFR Cluj
5 mii de lei de
jucător a fost în tur prima pe care șefii clujenilor au pus-o la
bătaie pentru fiecare victorie, indiferent de adversar
Programul
lui CFR în primele 4 etape din retur
Etapa 18 22.02 Unirea – CFR
Etapa 19 28.02 CFR – Steaua
Etapa 20 06.03 Oțelul – CFR
Etapa 21 13.03 CFR – Dinamo
Kanyuka
și Casal, contracte până-n vară
Cei doi fundași testați în Turcia, stoperul congolez Pat Kanyuka și
„lateralul” nigerian Kasali Casal, au fost înștiințați de șefi la
revenirea la Cluj că au timp patru luni de zile să arate dacă vor
mai fi păstrați la CFR. Cei doi au început căutările prin Cluj
pentru a-și găsi casă. „Atât eu, cât și Casal am primit
asigurări de la conducere că vom rămâne la CFR cel puțin până la
vară”, a mărturisit ieri Kanyuka.
„Vraciul” Marijana
l-a făcut ok pe Kone
Adusă de urgență în Turcia pentru a trata microleziunea musculară
la coapsă de care suferise Yssouf Kone, „vraciul” Marijana a făcut
„din nou minuni”, susține stafful medical al clujenilor. După o
ședință de tratament de numai patru ore, care i-a costat pe cei de
la CFR 10.000 de euro, Marijana l-a pus pe picioare pe african.
„Kone poate intra de mâine la antrenament (n.r. azi),
alături de ceilalți colegi”, au anunțat medicii lui
CFR.