Mureșan: „Sunt fanul Rapidului!”

Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, s-a dat cu Rapidul și vrea ca echipa lui Mircea Rednic să-i bată pe steliști în partida de joi.

De la Cluj, atenția „ceferiștilor“ se îndreaptă deja spre partida de joi, dintre Rapid și Steaua.

 Președintele liderului, Iuliu Mureșan, anunță, cu două zile înainte de meci, că scoate de la naftalină frăția “feroviară“ și că este de partea lui Pancu & Co. în duelul cu trupa lui Gigi Becali. “La meciul din Giulești sunt de pe acum fan declarat al Rapidului. Vreau să o bată pe Steaua!“, a dezvăluit ieri Mureșan.

Bossul ardelenilor pare să-și fi călcat pe inimă, în trecut el fiind fanul roș-albaștrilor.

Totodată, tranzacția dintre Copos și Taher privind preluarea Rapidului de omul de afaceri arab nu pare să le convină clujenilor. “Pentru noi nu e niciun avantaj dacă Taher a luat echipa din Giulești. Pentru Steaua e sigur un atu, știu alții la ce mă refer eu acum“, a adăugat Iuliu Mureșan.

Publicat: 17 03. 2008, 20:13