Iuliu Mureșan spune că este nemulțumit de rezultatul meciului dintre „U” Cluj și CFR și că o victorie a vișiniilor ar fi fost mai echitabilă. Președintele CFR-ului consideră că jocul echipei lui Sorin Cîrțu este în creștere.
„Nu am putut să câștigăm. Am avut niște ocazii mari, dar nu le-am putut fructifica. Dar sunt bucuros, pentru că jocul echipei este în creștere. revenirea lui De Zerbi mă bucură, este un adevărat număr 10. Nu mă mulțumește rezultatul. Am fost echipa mai matură, am dominat mai mult, am jucat mult mai bine decât în jocurile anterioare. Am ratat ocazii care nu e voie să le ratezi. Un 2-1 pentru noi era mai echitabil. Atmosfera a fost civilizată, cu toate că au existat anumite trivialități. Am plecat mai devreme de la stadion, pentru a nu avea vreo surpriză. Cred că relațiile dintre echipe se vor îmbunătăți, pentru că reprezentăm același oraș. Cu fiecare punct pierdut, șansele noastre la titlu se reduc, dar încă sperăm”, a spus Mureșan la Digi Sport. Gabi Mureșan, incert pentru meciul cu AS Roma Referitor la Gabi Mureșan, care a fost înlocuit la pauză din cauza unei accidentări, oficialul a spus că existe șanse ca fundașul să rateze întâlnirea cu AS Roma de marți: „Mureșan are o accidentare la mușchii gemeni ai gambei. O să-i facem un RMN mâine, dar se poate să nu joace cu Roma”.
Universitatea Cluj și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat azi în cadrul etapei a 9-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Claudiu Niculescu („U”) și Lacina Traore (CFR).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER