Iuliu Mureșan este mândru de ce a realizat până acum echipa din Gruia în fotbalul românesc și promite că în anii următori CFR-ul va avea un parcurs de invidiat și în Liga Campionilor.
Președintele campioanei spune că nu formația nu mai are nimic de demonstrat în Liga I, deoarece au ajuns la nivelul maxim de performanță, prin realizarea eventului.
"În fiecare an, din momentul preluării echipei, ne-am propus un an mai bun decât anul trecut. Am ajuns însă la limita de sus, suntem cu capul în tavan cum se spune, în fotbalul românesc. Am câștigat campionatul și cupa și în consecință ne-am calificat direct în grupele Champions League. Deci doar în Ligă mai putem face un plus și de aceea ne propunem să facem de la anul cu cel puțin un punct mai mult decât în acest sezon și vrem chiar să ieșim din grupe, măcar din grupele UEFA”, a spus Mureșan pentru Clujeanul.ro
Oficialul din Gruia este de părere că în maxim cinci ani gruparea pe care o conduce va ajunge la nivelul granzilor din Europa: ”În cinci ani vom fi la nivelul Romei, al Realului sau al lui Inter, sau măcar la un nivel comparabil cu al lor. La nivel de buget nu o să avem puterea lor financiară, dar se poate face treabă foarte bună și cu un buget mai mic, trebuie să te adaptezi la banii care îi ai, în mod logic. Contează banii, dar nu joacă banii, ci știința de a administra un club și principile după care te ghidezi. Pot să spun că acest lucru l-am învățat destul de bine deja”
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER