Mureșan vrea sistem cu play-off:** „Putem face asta chiar din toamnă! Liga I s-a diluat din cauza echipelor de la țară care au promovat”
Iuliu Mureșan susține și el propunerea lui Arpad Paszkany de
schimbare a sistemului din Liga I într-unul de tip
play-off/play-out, spunând că această modificare ar putea fi pusă
în aplicare chiar din sezonul viitor.
„Trebuie să se treacă la un sistem cu mai puține echipe, cu
play-off și play-out, chiar de acum. Ar fi ideal, s-ar juca mai
multe meciuri importante și interesante. Este o idee pentru care
merită să lupți și chiar asta vom face eu cu Arpi Paszkany. E mai
greu să implementăm sistemul din toamnă, dar încercăm, mai ales că
vor rămâne 16 echipe după retrogradarea Timișoarei și Gloriei
Bistrița. Campionatul s-a diluat foarte mult după promovarea
tuturor acestor formații de la țară, cu bugete de maximum 1 milion
de euro, pentru care am tot respectul, dar care nu ar face față în
Liga I”, a spus Mureșan la Sport.ro.