Mutarea asta are ecouri și la Budapesta:** „Au început negocierile!” Un stelist îi ia fața unui ungur la o campioană din Europa. Ce scriu maghiarii
Steaua a început deja mutările pentru sezonul viitor. Prima mișcare a lui Becali a fost aducerea lui Nicușor Stanciu, dar Reghe și compania așteaptă în continuare întăriri pentru ținta deja anunțată, calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Dacă la capitolul veniri steliștii anunță o campanie de succes, cei din Ghencea vor avea parte și de despărțiri. Rocha și Mihai Costea sunt cu bagajele făcute. În plus, mai mulți dintre actualii jucători ai lui Reghe au oferte din străinătate. Rusescu ar putea fi lăsat în Spania, acolo unde este dorit de mai multe echipe, între care și Sevilla, iar Bourceanu ar putea pleca în cazul în care Becali va primi o ofertă în jurul a 5 milioane de euro.
Noutatea vine în privința lui Tătărușanu. Deși nu a apărat la Amsterdam, portarul Stelei i-a impresionat pe campionii Greciei, care l-au urmărit în meciurile cu Ajax și Chelsea.
Grecii de la newsit.gr anunță că Olympiakos îl vrea pe portarul Stelei. Campioana Greciei are trei portari în lot, dar se va despărți de doi dintre aceștia. Nord-irlandezul Roy Carroll, ajuns la 35 de ani, va fi lăsat să plece, în timp ce grecul Gianniotis are 20 de ani și încă nu reprezintă o garanție pentru „Oly”.
Singurul pe care cei din Pireu îl vor păstra este ungurul Megyeri, portar de 22 de ani. Grecii au nevoie de un portar cu experință și sunt gata să facă o ofertă Stelei.
Știrea a ajuns și în Ungaria, iar maghiarii sunt convinși că negocierile au început. „Tătărușanu a fost recomandat grecilor. Negocierile au început deja”, scriu cei de la Nemzetisport.
Problema Stelei este că Olympiakos este gata să dea 2 milioane de euro, mult prea puțin pentru pretențiile Stelei. Becali a dat 1,5 milioane de euro pentru aducerera lui Tătărușanu de la Bistrița.
„Acestea sunt doar zvonuri inutile. Eu nu am auzit nimic despre așa ceva”, a declarat impresarul de jucători, Janos Hrutka, pentru presa maghiară.