Mutări pe bandă rulantă la Dinamo! „Câinii” s-au înțeles cu încă un jucător, după ce Penedo a fost convins să semneze prelungirea
Giorgos Katsikas (27 de ani) și-a prelungit contractul cu Dinamo până în 2019, conform site-ului oficial al clubului. Florin Bratu și Ionel Dănciulescu i-au cerut grecului să dea un răspuns final cât mai rapid, înainte de reunirea lotului, iar cele două parți au ajuns în cele din urmă la un acord. În urmă cu câteva zile, și portarul Jaime Penedo a fost convins să-și prelungească contractul cu Dinamo.
„OFICIAL
Giorgos KATSIKAS la Dinamo pana in 2019!
Fundașul central Giorgos Katsikas a semnat in aceasta seara un nou contract cu clubul din Stefan cel Mare, valabil pana la finalul sezonului competițional 2018-2019″, se arată în mesajul postat pe contul de facebook al echipei Dinamo.
Cotat la 600.000 de euro, Katsikas a evoluat în 30 de meciuri pentru Dinamo în sezonul 2017/2018, reușind să marcheze trei goluri. Dinamo a terminat pe prima poziție a playout-ului, iar în sezonul viitor va ataca pozițiile fruntașe din Liga 1 Betano. Pe lângă Penedo și Katsikas, Dinamo i-a transferat și pe Deian Sorescu de la ASU Poli Timișoara, respectiv pe Mircea Axente de la FC Botoșani. Polonezul Kamil Bilinski a ajuns de asemenea la un acord cu Dinamo, dar venirea lui Axente a sistat mutarea, astfel că alb-roșii vor decide în perioada următoarea dacă ar fi nevoie și de repatrierea polonezului, rămas liber de contract.