„Mutu a revenit la națională mai puternic!”** Dănciulescu știe cum trebuie tratat „Briliantul” pentru a da randament
Ionel Dănciulescu este mândru de preformanța atinsă odată cu
marcarea primului său gol din 2011. „Corbul” a urcat pe poziția a
treia a marcatorilor all-time din campionatul României, cu 190 de
goluri, la egalitate cu Radu II și la numai opt reușite de Rodion
Cămătaru, ocupantul locului 2.
„Sunt bucuros că am reușit să înscriu în acest început
de an. A ajunge pe poziția a treia a clasamentului marcatorilor
all-time ai campionatului nostru este o performanță notabilă pentru
un atacant”, a declarat Dănciulescu.
Tradiția clubului Dinamo se continuă și în ziua de azi, conform
spuselor lui Dănciulescu. Forța ofensivă a „câinilor” se ridică la
așteptări și în acest sezon, iar viitorul sună foarte încurajator,
tineri precum Ganea, Alexe, Torje, Stănescu sau Păun fiind deja
văzuți ca aparținând următoarei generații a clubului din Ștefan cel
Mare.
„Întotdeauna Dinamo a avut atacanți foarte buni. Și acum
clubul are niște jucători tineri foarte valoroși, care alături de
noi, cei cu experiență încercăm să înscriem cât mai multe goluri și
să ajutăm echipa să câștige. Vom face tot ce ne este în putință să
ne atingem obiectivele în acest sezon”, a continuat vârful
dinamovist.
Susținere pentru
Mutu
Dănciulescu a comentat și revenirea lui Mutu la națională ținând
să dea un sfat important suporterilor. „Nu trebuie să punem
presiune pe Mutu, el știe cel mai bine în aceste momente cum să se
motiveze singur. De ficare dată când a venit la națională după ce a
avut probleme a venit mult mai puternic decât înainte”, a
încheiat atacantul alb-roșilor la Dinamo TV.
Primordial pentru mine este să-mi ajut echipa, asta trebuie
să înțeleagă toată lumea
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo