Dinamo a trăit un adevărat coșmar în această seară, după ce a fost egalată în doar 10 minute de Astra, iar meciul s-a terminat 2-2, după mai multe decizii eronate ale arbitrului de la centru, Balaj, și tușierul Urzică. Adrian Mutu, managerul clubului, a declarat că nu înțelege decizia de la golul secund al Astrei, dar că la primul mingea a trecut de linia porții.
„Am crezut prea devreme că meciul este câștigat și că nu se mai întâmplă nimic. Au fost niște goluri puțin ciudate. Primul chiar a fost gol. Am văzut faza și chiar a fost gol. La penalty nu a fost gol. Am văzut și revăzut faza de șase-șapte ori . Nu înțeleg unde a dat penalty”, a declarat Mutu, la finalul partidei.
„Iar trece Dinamo printr-un astfel de moment. Mă miră acest lucru, pentru că-l cunosc pe Balaj, știu ce fel de om este, dar în această seară chiar a greșit. Ne-a făcut să pierdem două puncte”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER