Mutu i-a închis gura lui Rusescu: „Dai pe centru? Ai curaj?!”** Cine l-a sunat după meci
Spiridon Mutu l-a sunat ieri pe tizul său din poarta Brașovului, Daniel, pentru a-l felicita după victoria cu Steaua, dar și pentru că s-a gândit că i-ar putea fi nepot
Cvasidebutantul portar al Brașovului, Daniel Mutu (25 ani), l-a intimidat pe Rusescu la penalty-ul ratat în minutul 79
Nu evoluase decât 25 de secunde în Liga I până luni seară, dar asta nu l-a împiedicat să apere impecabil împotriva Stelei. Este povestea lui Daniel Mutu, portarul Brașovului, care și-a ajutat echipa să câștige cu 3-1 în ultimul meci al turului de campionat. „Nu am avut nicio emoție înaintea partidei! M-am simțit foarte bine”, își începe „mărturia” cel care a ieșit din anonimat în câteva minute. „Până acum câteva zile eram inexistent (râde), acum telefonul nu se mai oprește din sunat. M-au căutat și persoane cu care n-am vorbit niciodată. Tocmai ce m-a sunat și Spiridon Mutu (n.r. – tatăl lui Adrian Mutu)! M-a felicitat pentru victorie, dar m-a întrebat și dacă nu cumva îi sunt nepot”, ne surprinde portarul. Apoi, tot el explică situația: „El e născut în Gorj și, cum eu am jucat la Pandurii, s-a gândit că sunt și eu de pe acolo, dar i-am spus că părinții mei sunt bistrițeni și că eu m-am născut la Arad”.
„Rusescu s-a speriat”
Revenind la meciul care l-a consacrat în Liga I, Brașov – Steaua 3-1, Mutu a explicat și cum l-a făcut pe Rusescu să rateze penalty-ul din minutul 79: „Am încercat un joc psihologic, care mi-a ieșit. L-am întrebat: «Dai pe centru? Ai curaj?!» N-a spus nimic, dar mi-a zâmbit. Apoi, când a văzut că nu plec decât în ultima clipă s-a fâstâcit și a șutat greșit”. Pe lângă Spiridon Mutu, Daniel a fost felicitat și de „fratele” din poarta lui Dinamo. „Cu Bălgrădean mă cunosc de mic, doar suntem din Arad amândoi. Am făcut de atâtea ori naveta cu trenul împreună, pe vremea când eram copii. Aseară (n.r. – luni) l-am făcut și pe el fericit. A fost printre primii care m-a sunat după meci”.
Ionuț Badea m-a adus la FC Brașov. El m-a luat la toate echipele pe care le-a antrenat. Îi datorez și lui momentul acesta
Daniel Mutu, portar FC Brașov
3 mii de euro este prima promisă de Ioan Neculaie jucătorilor săi pentru victoria cu Steaua (3-1)