Mutu: „Nu mă mai cobor la nivelul lui Becali”

După ce a fost blestemat și jignit de Gigi Becali, Adrian Mutu continuă să riposteze. Internaționalul român a vorbit în Corriere dello Sport despre patronul Stelei, făcându-i o scurtă caracterizare. „Pe Gigi Becali îl cunosc bine, chiar foarte bine. Ne știm de ani mulți și îi cunosc nivelul cultural și uman. Sincer să fiu, nu mă mai interesează ce spune și nu mai am de gând să mă cobor la nivelul său”, a spus decarul naționalei României. Deși, în vara acestui an, Adrian Mutu a fost foarte aproape de un transfer la AS Roma, când a fost întrebat de ziariștii italieni despre forța ofensivă a romanilor, Mutu a răspuns categoric.

„Roma îl are doar pe Totti”

„În opinia mea, cele mai tari cupluri de atacanți din Italia le au AC Milan, Inter și Fiorentina. Roma? Nu. Nu cred. Roma îl are doar pe Totti”, a încheiat Mutu. El și-a asigurat fanii că, din punct de vedere medical, totul decurge foarte bine, sperând ca în cel mai scurt timp să fie din nou apt de joc sută la sută.

"Gigi Becali e obișnuit să bâzâie. Copilăria și adolescența lui sunt legate exclusiv de muște, iar vulturii nu se hrănesc cu musculițe. Eu am de primit bani, nu de dat!" – Adrian Mutu, 29 august 2008

"Mutu să-mi dea banii, 75.000 de euro, și apoi să vină cu Fiorentina în Ghencea! O să-mi trimit oamenii chiar și la părinții lui, ca să-mi recuperez banii!"
– Gigi Becali, 28 august 2008

Publicat: 06 09. 2008, 20:47
Actualizat: 07 09. 2008, 22:07