„Mutu nu vine în România ca să se facă de rușine! Vrea să câștige ceva la finalul anului” Contra vorbește despre ce planuri are cu atacantul

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra a declarat că a discutat cu Adrian Mutu despre posibilitatea ca el să vină la Petrolul și crede că îi va aduce, în cazul în care transferul se va realiza, un plus de valoare și experiență atât în vestiar, cât și pe teren.

„Am avut o discuție cu Adrian Mutu acum câteva zile și mi-a explicat că vrea să-și încheie cariera de jucător în România, nu că nu ar mai face față în Franța. Eu îl consider pe Adi Mutu un jucător care mai poate să joace un an și jumătate la un nivel foarte ridicat. Este un jucător care, într-un vestiar ca al nostru, poate să aducă un plus de experiență și de valoare. Cred că pentru campionatul României, pentru experiența pe care o are, pentru valoarea pe care o are, cred că ar aduce un plus echipei mele. Am stat zece ani cu Adrian Mutu în aceeași cameră la echipa națională și îl cunosc foarte bine, știu modul lui de gândire. La Petrolul voi fi prietenul lui, dar în primul rând voi fi antrenorul lui și sunt sigur că el mă va ajuta cu tot ce poate el din punct de vedere sportiv și din punct de vedere al vestiarului. Știu că nu vine în România ca să se facă de rușine, vine în România tocmai pentru că el crede că echipa Petrolului joacă un fotbal plăcut, spectaculos. El este un ambițios și își dorește foarte mult să câștige ceva la sfârșitul acestui an”, a spus Contra la Sport.ro.

Antrenorul a precizat că, deși Petrolul nu este un club bogat, reușește să transfere jucători importanți datorită proiectului pe care el îl are la această echipă.

„Am norocul să cunosc jucători și să le explic modul meu de a gândi fotbalul și cum îmi place mie să joace echipa. Prin argumentele astea i-am făcut pe mulți jucători să vină să joace la Petrolul și nu datorită situației financiare, pentru că nu suntem o echipă bogată în România, iar patronul nostru nu este un patron bogat din fotbalul românesc. Cred că mulți jucători vin pentru ideea pe care o am despre modul de a juca fotbal și probabil proiectul meu li se pare interesant și de aceeea vin la Petrolul”, a afirmat el.

Adrian Mutu s-a transferat în 2012 la AC Ajaccio, însă în ultima perioadă nu a mai fost convocat. El mai are contract un sezon și jumătate, până în vara anului 2015.

Mutu a anunțat, marți seară, că intenționează să își rezilieze contractul cu gruparea corsicană și să revină în Liga I, dar nu la Dinamo, unde susține că nu este dorit suficient de mult de finanțatorul Ionuț Negoiță, ci la o echipă „surpriză”. „Vreau să mă întorc în România pentru că vreau să mai joc până în 2018… Glumesc. Vreau să mai joc un an și jumătate. Nu vă spun la ce echipă, e o surpriză. Să rezolv problemele aici (n.r. – la Ajaccio) și după aia vedem. Dinamo nu o să fie, mai ales după ultimele discuții”, a declarat Mutu la Digi Sport.

Mutu a adăugat că revenirea sa în Liga I se poate realiza în pauza competițională din iarnă și numai în cazul în care reușește să rezilieze de comun acord contractul cu gruparea corsicană Ajaccio.

Mediafax

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×