Muzac a răbufnit după ce a fost eliminat în partida contra Voinței!** „Ce are Marius Avram cu noi!?”
Concordia Chiajna a pierdut azi, 0-1, la Sibiu, în fața Voinței, și își „consolidează” ultimul loc în clasament. Totuși, rezultatul a fost influențat și de decizia arbitrului Marius Avram, care l-a eliminat în prima repriză pe Apostol Muzac, jucătorul oaspeților.
„Este inadmisibil! Ce are Avram cu noi?! La fel ne-a făcut și cu Sportul în prima etapă, când l-a eliminat ușor pe Dumitrescu. Acum eu chiar nu meritam să primesc al doilea galben. Adică, la acea fază am jucat mingea, iar în momentul contactului eu mi-am ferit piciorul, în timp ce adversarul m-a călcat pe genunchi. Se poate vedea fără problme și la TV! Cum să iei o asemenea decizie?!
Poate că suntem noi o echipă mică, dar vrem să fim lăsați să jucăm fotbal! Eu îi urez multă sănătate lui Marius, dar vreau să-i transmit și că Dumnezeu nu doarme!”, a declarat Muzac pentru ProSport.