N-a uitat de unde a plecat! Maftei a scandat anti-Steaua,** cu rapidiștii!
Transferat în vară la trupa lui Dan Petrescu, apărătorul nu a fost uitat de fanii de sub Grant. La ieșirea pe gazon, fotbalistul a fost chemat de suporteri să scandaze împotriva rivalei de moarte, Steaua, iar acesta le-a făcut pe plac.
Altfel, în tribunele stadionului ialomițean și-a făcut prezența și selecționerul Răzvan Lucescu pentru a vedea la lucru cele două formații. În altă ordine de idei, fostul arbitru Dan Petrescu le-a înmânat ialomițenilor, trofeul Fair-Play, pentru compotamentul din sezonul trecut.
Aproximativ 350 de suporterii ai giuleștenilor și-au însoțit echipa pentru partida de la Urziceni.
Â