N-ai apărare, nu trebuie să ai pretenții la titlu. Dinamo nu a putut să profite de înfrângerea Stelei. Dinamo – Chiajna 0-1. Suporterii au cerut demisia lui Andone

N-ai apărare, nu trebuie să ai pretenții la titlu. Dinamo nu a putut să profite de înfrângerea Stelei. Dinamo - Chiajna 0-1. Suporterii au cerut demisia lui Andone
  • Publicat:
  • Actualizat:

•    Concordia Chiajna a reușit să producă surpriza în meciul cu Dinamo, învingând echipa lui Ioan Andone cu scorul de 1 – 0. Singurul gol al partidei a fost marcat în prima repriză, de Cristescu.
•    O parte dintre suporteri au cerut demisia lui Ioan Andone la finalul partidei, nemulțumiți de jocul echipei.
•    Alexandru Tudor a anulat un gol înscris de Alexandru Lazăr, în minutul 86. Reluările au arătat că mijlocașul dinamovist nu l-a faultat în atac pe Feussi.

Dinamo – Concordia Chiajna – piesă în 10 acte. Asta până sâmbătă seara, dupa cutremur, când pe Ștefan cel Mare s-a desfășurat cel de-al unsprezecelea act. În actualul sezon, Dinamo a amenințat poziția de lider a Stelei. Ca în fiecare an, desigur. Concordia, de cealaltă parte, a sperat la un an mai bun, în care să evite retrogradarea și să nu mai aibă emoții pe finalul competiției. Iar dacă cei din urmă au răsuflat ușurați, cu ASA Tg. Mureș și Poli Timișoara depunctate atât de mult încât n-au cum să nu pice în eșalonul secund, despre Dinamo nu se putea spune că ar putea pune probleme la titlu.
Nu atunci când, în urmă cu două etape, ASA Tg. Mureș a câștigat primele puncte în fața echipei lui Ioan Andone.
Cu Gnohere tot pe la echipa a doua, în cine știe ce deplasare prin România, prin Liga a 3-a, Dinamo a început greu cu Concordia Chiajna, semn că actul cu numărul 11 nu avea să fie atât de ușor pentru dinamoviști. Nistor ce a ridicat pulsul suporterilor, cu un șut din interiorul careului (minutul 7), dar Bălgrădean, deși a bâlbâit puțin mingea, a reușit să păsteze egalitatea pe tabela de marcaj. Bălgrădean, fost actor la Dinamo în multe dintre actele anterioare contra Chiajnei.

Apararea lui Dinamo și-a arătat din nou limitele

După un sfert de oră, senzația era că atât Dinamo, cât și Concordia s-au bătut cu pumnul în piept că vor lua titlul în acest sezon. Asta sau că vor să nu mai tremure la retrogradare. Atât de echilibrate au părut a fi primele minute ale reprizei. Tatonare, ocazii de ambele părți, nicio diferență între cele două echipe, asta deși puțini erau cei care ar fi spus asta înainte de întâlnirea directă.
Se părea că actul cu numărul 11 nu avea să fie chiar floare la ureche pentru Dinamo.

Drept urmare, în minutul 34, Bucurică i-a centrat perfect lui Cristescu, scoțând din nou în evidență minusurile din apărarea lui Dinamo. Cu 10 minute înainte de pauză, lucrurile erau dramatice pentru echipa lui Ioan Andone. Nimic nu funcționa pentru dinamoviști: nu apărare, nu mijloc, nu atac. Puteai deja să citești în privirile suporterilor cum și-ar fi dorit ca Gnohere să fie pe teren, nu Rotariu, nu Steliano Filip, nu Hanca. Jucătorul lor de națională nu făcuse bine marcajul la gol. Hanca se pierduse pe teren. Rotariu nu făcea altceva decât să încerce șuturile de la distanță, prinse de Bălgrădean.
Noroc cu pauza, pentru că deja nici pasele nu le mai ieșeau dinamoviștilor la finalul primei reprize.

Întrecerea celor care ratează în fața porții

Actul 11 – repriza a doua. Emil Săndoi încerca să producă surpriza etapei. Ioan Andone nu voia altceva decât victoria, să poată profita de înfrângerea Stelei în meciul cu CFR Cluj. Drept urmare, tehnicianul dinamoviștilor, văzând că echipa nu a funcționat așa cum trebuia în prima repriză și părea că a fost zdruncinată de cutremur mai mult decât clădirea istorică din Iași, afectată în urmă cu mai puțin de 24 de ore, nu a schimbat nimic la pauză. Logic, nu e așa?

În fața echipei care a marcat cele mai puține goluri în acest sezon, Dinamo trebuia să înscrie cel puțin două goluri și să își schimbe atitudinea. În schimb, Cristescu era la un pas să majoreze scorul, în minutul 49, asta spre nemulțumirea suporterilor, care se auzeau pe fundal țipând la Andone și reproșându-i lipsa de reacție de la pauză. Vreme de două minute, Bălgrădean a făcut minuni în poarta ilfovenilor. A respins tot ce a prins. Dar nici Lazăr, nici Palic nu au reușit să înscrie, să egaleze. De cealaltă parte, Grădinaru și Pena i-au imita perfect pe dinamoviști, dar golul s-a lăsat așteptat, căci Brănescu nu s-a lăsat mai prejos la fazele celor de la Concordia Chiajna.
Așa cum părea, meciul dintre dinamoviști și ilfoveni, în a doua parte, era ceva mai antrenant, făcea ca actul 11 să fie cât de cât mai ușor de parcurs. Dar nu vă gândiți că era spectaculos, pentru că ideile lipseau cu desăvârșire, iar actul 11 se transforma, mai degrabă, într-un filosofic, greu de înțeles prin prisma anumitor decizii.

Gluma s-a îngroșat, Concordia a câștigat

Alexandru Tudor nu apărea în actul al 11-lea, dar și-a asigurat un loc atunci când lui Feussi i-a acordat doar cartonaș galben într-o situație de ultim apărător în duelul cu Lazăr. Că poate or fi noile reglementări sau dorința lui Brad Pitt al nostru de a ieși în evidență, o lăsăm la latitudinea specialiștilor. Nu de alta, dar în urma loviturii libere, tabela a rămas neschimbată, Vali Lazăr șutând mult peste poartă și oferind, probabil, drept cadou mingea cu care a bătut lovitura liberă din marginea careului (minutul 60).
„Gluma se îngroașă pentru dinamoviști”, începea să fie convins și comentatorul partidei. Asta în timp ce Romera intra în locul lui Nistor, despre care nu mai știam dacă mai joacă din primele minutele. În final, Ioan Andone făcea o schimbare, exact atunci când comentatorul partidei bănuia că situația lui Dinamo devine din ce în ce mai dificilă odată cu trecerea timpului, șuturile blocate, plasamentul neinspirat și multe altele regăsite în jocul lui Dinamo.

Chiajna, de cealaltă parte, știa ce avea de făcut, și o făcea bine. Ba chiar mai surprindea, când și când, cu câte o fază periculoasă la poartă, mai mult decât o făcea Dinamo.

După ce Lazăr a ratat din nou față în față cu Bălgrădean (minutul 70), ilfovenii au părut a fi în controlul meciului și s-au jucat de câte ori au vrut cu apărarea lui Dinamo.

Actul 11 – final. Chiajna a surprins învingând-o pe Dinamo și, în timp ce elevii lui Emil Săndoi nu par să-și facă griji pentru retrogradare în acest sezon, cei ai lui Ioan Andone nu mai știu pentru ce se luptă sau cum ar trebui să se lupte. Și nu se stie dacă, în actul 12, Andone va mai fi personajul de pe banca tehnică a lui Dinamo.


Min. 90+3 Dinamo pierde surprinzător cu Chiajna, după o evoluție excelentă a ilfovenilor. Fanii i-au cerut demisia lui Ioan Andone


Min. 77 Concordia rezistă. Fanii lui Dinamo sunt din ce în ce mai nemulțumiți și se aud câteva voci care-i strigă demisia lui Ioan Andone


Min. 63 Ioan Andone îl scoate pe Dan Nistor, care a făcut un meci slab astăzi. În locul său intră Romera. Între timp, Rotariu a mai ratat o ocazie. Dinamo pune presiune, dar nu reușește să înscrie


Min. 52 Asalt la poarta Chiajnei. Dinamo pune presiune, mingea ajunge la Lazăr, în partea stângă, mijlocașul încearcă un șut cu efect, însă nimerește transversala. Concordia continuă însă să rămână foarte periculoasă pe contraatac


Min. 46 A început partea a doua. Cei doi antrenori n-au făcut nicio modificare la pauză


Min. 45+2 S-a terminat prima parte, una foarte bună, mai ales pentru Concordia Chiajna. La meci asistă și selecționerul României, Christoph Daum


Min. 37 Concordia a mai ratat o ocazie importantă, tot prin Cristescu. Jocul s-a mutat la poarta cealaltă, Rotariu a tras plasat, pe jos, din afara careului, Bălgrădean a reținut în doi timpi.


Min. 34 GOL CHIAJNA! Cristescu deschide scorul. A fost o lejeritate în apărarea lui Dinamo, Buleică a urcat pe stânga, a centrat perfect, Cristescu a venit liber a pus capul și a deschis scorul


Min. 24 A venit și prima mare ocazie pentru Concordia. Constantinescu a protejat bine, s-a desprins de marcaj și a rămas singur cu Brănescu, însă a tras în poartar. Pe contraatac, Rotariu a tras de la distanță, însă Brănescu a reușit să apere


Min. 6 Ocazie mare pentru Dinamo. Rotariu are o acțiune excelentă pe banda dreaptă, scoate la șut pentru Nistor, care trage de la 16 metri. Bălgrădean scoate greu de la rădăcina barei.


Min. 4 Concordia a început destul de bine. Jucătorii lui Emil Săndoi au reușit să scoată trei cornere până acum, Dinamo încă nu s-a apropiat de careul advers


Min. 1 Alexandru Tudor fluieră startul meciului. Chiajna are prima lovitură a meciului. Din nou, tribunele sunt aproape goale.


Echipele de start:

DINAMO: Brănescu – Hanca, Popescu, Maric, Filip – Nistor, Busuladzic, Palic – Rotariu, Nemec, Lazăr
Rezerve: Penedo, Nedelcearu, D. Popa, Oliva, Mahlangu, P. Petre, Romera

CHIAJNA: Bălgrădean – Bărboianu, Tincu, Albu, Bucurică – Feussi, R. Costin, Cristescu, Grădinaru – Buleică – M. Constantinescu
Rezerve: Drăghia, Serediuc, Alessandro, N. Roșu, Mamele, Asanache, Pena


  • Sâmbătă seara, de la ora 20:30, Dinamo și Concordia Chiajna se întâlnesc pentru un meci contând pentru etapa etapa a 10-a a sezonului 2016-2017 din Liga 1.
  • Partida va fi transmisă în direct pe DigiSport, DolceSport și LIVE SCORE pe www.prosport.ro.

Deși pare a fi un duel deloc echilibrat cel dintre Dinamo și Chiajna, programat pe stadionul din Ștefan cel Mare, meciul promite să ofere spectacol, cu Dinamo dorind să profite de înfrângerea Stelei în fața celor de la CFR Cluj, și cu Concordia Chiajna încercând să pună capăt înfrângerilor din campionat în fața lui Dinamo. Elevii lui Emil Sănoi și cei ai lui Ioan Andone s-au întâlnit de 10 ori în Liga 1, câștig de cauză având aproape întotdeauna Dinamo: 7 victorii, 2 meciuri de egalitate și 1 victorie a ilfovenilor.

Laudele lui Andone pentru Pena și Constantinescu

Antenorul lui Dinamo, Ioan Andone, a vorbit înainte de meciul contra celor de la Concordia Chiajna, scoțând în evidență atacul ilfovenilor, cu Pena și Constantinescu: „Pentru meciul cu Concordia Chiajna am tot lotul valid. Ne așteaptă un joc greu, prin prisma meciului Concordiei cu Botoșaniul, pe care l-a pierdut. Am văzut meciul, o echipă bună, un 4-4-2 cu doi atacanți buni, cu mare experiență, Pena și Constantinescu. Trebuie să avem grijă și la Pena, și la Constantinescu. Pena e unul dintre cei mai buni atacanți la jocul aerian„, a declarat tehnicianul.

Laudele lui Constantinescu pentru Andone

De cealaltă parte, laudele au continuat și la conferința de presă a celor de la Concordia Chiajna. Constantinescu, atacantul de 35 de ani, a promis spectacol pe teren, vorbind frumos despre Andone: „O trupă bună, cu un antrenor pe măsură. Îl cunosc foarte bine pe nea Ando. Mi-a fost antrenor la FC Brașov la începutul carierei și știu ce vorbesc. Andone era foarte dedicat . Îmi aduc aminte că după antrenamente stătea cu mine și mă pregătea pentru diverse situații de a înscrie. Mă punea să șutez din voleu, din „foarfecă”, în mai multe zone ale terenului. Ca o concluzie, îl respect pe nea Ando, dar îmi doresc tare mult să înscriu în „Ștefan cel Mare” și să luăm măcar un punct. Vreau să înscriu din foarfecă, normal. Sper să-i arăt lui nea Ando că n-am uitat ce m-a învățat„, a povestit Constantinescu (foto jos).

Echipele probabile:

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, L. Maric, St. Filip – Hanca, Busuladzic, Nistor – Rotariu, Nemec, V. Lazăr
Chiajna: Bălgrădean – Bărboianu, Koenders, Tincu, Bucurică – Grădinaru, R. Costin, N. Roșu, Cristescu – Constantinescu, Pena

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×