„N-am depus memoriu la FRF, mergem direct la FIFA!** Prunea n-avea ce să caute pe bancă”
Finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat
că a renunțat să depună memoriu la FRF prin care să conteste faptul
că managerul sportiv al FC Dinamo, Florin Prunea, a stat pe banca
tehnică la meciul de duminică, pentru că se va adresa direct FIFA,
informează site-ul grupării oltene.
„Nu am depus memoriu la FRF, pentru că ne vom adresa FIFA.
Avocații se ocupă ca acțiunea să fie foarte bine făcută, să nu fie
greșeli de redactare. Până luni totul va fi gata. Prezența lui
Prunea pe bancă nu a fost corectă, vă garantez că la următorul meci
nu va mai fi pe bancă. Domnul Mircea Sandu a făcut o eroare spunând
că Prunea avea dreptul să stea pe bancă, pentru că înseamnă că
regulamentele din lumea fotbalului nu mai sunt regulamente, sunt
numai niște cuvinte așternute pe hârtie”, a spus
Mititelu.
Oficialul oltean a afirmat că Prunea poate ocupa orice funcție în
club, dar că nu poate lua loc pe bancă și nu poate intra la
vestiar. „L-am auzit pe domnul Prunea spunând că i s-a
suspendat contractul doar. Este absurd, să fim serioși! Poate lucra
oriunde, chiar și la clubul Dinamo, dar nu să stea pe bancă, în
vestiar. Persoanele care sunt suspendate pentru abateri sportive nu
pot lua parte la un meci, nu pot participa la ședințe, nu au voie
în vestiar, pe bancă, nici măcar nu pot participa la o Adunare
Generală al Federației sau a Ligii, că așa spune
regulamentul”, a precizat Mititelu.
Clubul Universitatea Craiova intenționa să depună, marți, memorii
la LPF și FRF, în care să consteste prezența pe banca tehnică a
echipei Dinamo, la meciul de duminică, de pe arena din Șoseaua
Ștefan cel Mare, a lui Florin Prunea, în calitate de delegat al
clubului gazdă.
Clubul din Bănie consideră că s-au încălcat Regulamentele FIFA în
mai multe rânduri, prin existența unui conflict calificat de
interese, deoarece un angajat al Ferderației Române de Fotbal a
participat în calitate de oficial al clubului FC Dinamo la meciul
cu Universitatea Craiova, disputat duminică, în cadrul etapei a
XVIII-a a Ligii I.
Totodată, oltenii susțin că Prunea se află „în stare de suspendare,
ca sancțiune disciplinară dată de către Comitetul de Urgență a FRF,
ca urmare a trimiterii în judecata a acestuia de către DNA pentru
infracțiuni de corupție în activitatea fotbalistică.”
„Conflictul de interese e vadit și prin prisma faptului că
Florin Prunea este trimis în judecată pentru trafic de influență,
în influențarea unor decizii ale unor foruri sportive, într-un
dosar penal în calitate de inculpat în infracțiuni de corupție
pentru influențarea arbitrajelor unor meciuri, alături de Gheorghe
Constantin, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor și
tatăl arbitrului meciului de aseară, Augustus Constantin, arbitru
care, în mod evident, a defavorizat clubul nostru prin deciziile
luate”, se arăta într-un comunicat emis luni, de gruparea
craioveană.
Fostul director de relații internaționale al Federației Române de
Fotbal (FRF), Florin Prunea, este judecat în dosarul corupției din
fotbalul românesc, alături de fostul președinte al Comisiei
Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, de finanțatorul FC
Argeș, Cornel Penescu și de mai mulți arbitri.
Potrivit procurorilor DNA, Penescu a oferit bani unor arbitri și
șefului CCA, pentru ca FC Argeș să beneficieze de arbitraje
favorabile la meciurile din campionat. Penescu i-a oferit bani și
lui Prunea, pentru a interveni pe lângă membrii comisiilor FRF, în
sensul de a-i influența în deciziile lor. În total, 14 persoane au
fost trimise în judecată pentru fapte de corupție, în dosarul „mită
pentru arbitri”, aflat încă pe rol. Florin Prunea a fost suspendat
din funcția de la FRF după ce s-a început urmărirea penală
împotriva sa, iar săptămâna trecută a fost numit manager general al
FC Dinamo.
Formația Dinamo București s-a impus, duminică, pe teren propriu, cu
scorul de 2-1 (2-1), în fața echipei Universitatea Craiova, într-un
meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii I, în care oficialii
grupării oaspete l-au acuzat pe arbitrul Augustus Constantin, fiul
lui Gheorghe Constantin, de neacordarea unei lovituri de pedeapsă
la un fault comis de Moți, în minutul 12, la scorul de 1-0. De
asemenea, oltenii susțin că Moți ar trebuit eliminat la faza
respectivă.
Biroul Executiv al CCA a decis, luni, să-l rețină de la delegări pe
o perioadă de opt etape pe arbitrul Augustus Constantin și să nu-l
mai delege decât la meciuri din Liga a II-a și a III-a până la
sfârșitul sezonului.