„N-am învins în derby-uri, **dar titlul îl iei dacă bați echipele mici!”

Steaua se află în fruntea clasamentului Ligii I, deși nu a
reușit să câștige până acum niciun derby. Grecul Kapetanos nu este
speriat de rezultatele roș-albaștrilor din partidele contra
granzilor și spune că titlul se câștigă prin constanță și prin
victorii împotriva echipelor mici. Cum trupa lui Stoichiță nu are
niciun fel de probleme în astfel de confruntări, titlul 24 ar
trebui să poposească în Ghencea.

Vrem să învingem în derby-uri, dar campionatul se ia
datorită victoriilor în fața echipelor mici. E foarte important
pentru noi să învingem în jocurile contra adversarilor mai slab
cotați; cred că vom putea să ne atingem obiectivele dacă vom
continua pe aceeași linie pe care am început.
„, a declarat
Kapetanos la gsptv.

Steaua a pierdut în acest sezon pe teren propriu contra lui Dinamo
și Unirea și a făcut egal cu CFR-ul. Confruntarea cu Urziceniul a
fost pierdută, în special din cauza absenței fanilor din tribune.
La fel s-a întâmplat în Europa League, unde trupa din Ghencea a
reușit doar o remiză contra lui ȘLerif. „Înfrângerile din
partidele de acasă au venit și din cauza faptului că nu i-am avut
aproape pe fanii noștri, mă bucur că situația se schimbă la meciul
cu Gloria. Observ că Steaua e dezavantajată de arbitri, ar fi bine
să nu se mai fluiere la orice contact mai tare

Publicat: 04 10. 2009, 13:20
Actualizat: 04 10. 2009, 13:23