Claudiu Niculescu a declarat miercuri că vorbește destul de rar cu nașul său de cununie, acționarul dinamovist Cristian Borcea, din cauza problemelor de sănătate ale acestuia.
„Cu domnul Borcea nu am mai vorbit de dinainte de sărbători. Vorbim destul de rar pentru că știu că are ceva probleme de sănătate. Din câte știu, da are ceva probleme de sănătate. Se poate spune și că l-a îmbolnăvit Dinamo”, a spus Niculescu.
El a jucat tenis de picior alături de coechipierul său Florin Matache, de atacantul dinamovist Marius Niculae și de Vlad Munteanu, care activează în liga a doua germană, la FSV Frankfurt.
Marius Niculae a spus că îi dorește lui Borcea însănătoșire grabnică: „Am vorbit cu domnul Borcea înainte de Crăciun. Nu știu când se întoarce, eu îi doresc doar să se întoarcă sănătos”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER