N-au avut „intrare”!** Steaua a dat la Brașov peste o echipă la care Ana Maria Prodan nu are niciun jucător

Un motiv pentru care meciul Stelei cu Brașov s-a jucat pe bune ar fi acela că Ana Maria Prodan nu are niciun fotbalist la echipa de sub Tâmpa

Steaua a dat la Brașov peste o echipă mai motivată decât altele pe care le-a învins în turul campionatului. Una care nu a ratat niciun penalty din cele două pe care le-a obținut și care a blocat fără prea mult efort atacurile steliștilor. Ceea ce este interesant și poate suna ca o teorie a conspirației este că la echipa lui Ioan Neculaie nu activează niciun fotbalist care să fie impresariat de soția lui Reghecampf. Deși agenta susține că are peste 100 de fotbaliști în Liga I, la aproape toate echipele, FC Brașov i-a scăpat: „Nu mai am niciun jucător sub contract la Brașov”, spunea Ana Maria înainte de meci la Sport.ro.

Manea și Copos au avertizat

Legătura dintre Ana Maria Prodan și fotbaliștii pe care îi impresariază nu ar fi atras atenția dacă anumiți oameni de fotbal nu ar fi făcut anumite aluzii. Primul a fost Nicolae Manea, care după înfrângerea Gloriei pe terenul celor de la U Cluj a afirmat că impresara, pe vremea aceea președinte la echipa ardeleană, a contactat doi jucători ai bistrițenilor: „E ceva incredibil ce a făcut femeia asta! A sunat doi fotbaliști de-ai mei și i-a întrebat dacă vor juca împotriva lor. Dacă făceam eu așa, ea ar fi făcut ca trenul”. Fotbaliștii cu pricina sunt Dolha și Predescu, ambii titulari de drept ai Gloriei.

Un alt om important care și-a spus părerea despre influența soției lui Reghecampf a fost George Copos. Supărat după înfrângerea contra Stelei, patronul giuleștenilor l-a acuzat pe Herea pentru evoluția sa: „E unul care o are impresar pe Ana Maria Prodan și nu mi-a plăcut cum a jucat. Nu zic mai mult, sunt nervos”. Acesta a îngropat ulterior scandalul, iar Ana Maria Prodan a negat elegant cele două acuzații.

Unde are Prodan jucători

CFR Cluj 3
Vaslui 2
Petrolul 3
Dinamo 1
Rapid 2
Astra 2
Pandurii 2
Oțelul 2
Gaz Metan 3
U Cluj 14
Poli Iași 3
Chiajna 1
Severin 3
Bistrița 2
Steaua 4
Viitorul 0
FC Brașov 0

Publicat: 28 11. 2012, 10:30
Actualizat: 28 11. 2012, 10:41