Deși finanțatorul echipei din Ghencea se laudă că are bani să-l aducă la echipă pe Victor Pițurcă, propunându-i acestuia un buget de patru milioane de euro pentru trans-feruri, situația economică a clubului în momentul de față e dezastruoasă.
Deplasările din ultimul timp ale roș-albaștrilor cu autocarul, fapt semnalat de ProSport, și cazările la hoteluri mai ieftine nu au fost deloc întâmplătoare. „Păi cum să te gândești tu la Piți, când am înțeles că cei din conducerea noastră nu au achitat facturile la unele din hotelurile unde am fost cazați în acest sezon? Credeți că lui Piți o să-i convină să se confrunte la Steaua cu aceste probleme? De ce credeți că ne-am cazat înainte de meciul cu Astra la un hotel mai ieftin, deși inițial stabilisem să stăm în altă parte? Astea sunt problemele pe care Gigi Becali trebuie să le rezolve mai întâi”, ne-a spus o persoană din anturajul echipei.
Salarii neachitate din luna martie În continuare, sursa res-pectivă ne-a dezvăluit și alte restanțe financiare pe care Gigi Becali nu le-a achitat nici până acum. „Vedem că Gigi Becali se laudă că are bani să-l aducă la echipă pe Victor Pițurcă, că are bani de transferuri. Voi credeți că fostul selecționer poate fi amăgit? Din gură, Gigi poate spune multe. Nu-l costă nimic. Mai bine ar achita restanțele financiare către jucători. Băieții nu și-au mai primit salariile din luna martie”, a încheiat acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER