N-au scăpat de potop!** Dinamo – Ingolstadt 0-1
Dinamo suferă. Suferă în ploaie pe o secetă financiară cum nu a
avut poate niciodată în istoria ei. Iar acest lucru se reflectă în
jocul echipei.
Echipa lui Ciobotariu a fost modestă în meciul amical de aseară
contra unei echipe FC Ingolstadt care evoluează în liga a doua din
Germania (locul 13). E drept că numai joc de fotbal nu s-a putut
numi meciul de la Kufstein, disputat pe o ploaie torențială și care
în mod ciudat nu a fost oprit de arbitru. Nemții, mult mai bine
pregătiți fizic, au rezistat intemperiilor mai bine decât au
făcut-o dinamoviștii și au deschis scorul după ce în prealabil
Alexe și-a bătut joc de o fază pe care ar fi trebuit să scrie gol.
Chiar cu un minut înainte de pauză, nemții au deschis scorul în
urma unei faze fixe, Lutz marcând cu o lovitură de cap, profitând
și de o greșeală a lui Moți. A venit pauza, și odată cu ea, ploaia
s-a mai domolit, dar ca în bancurile proaste, aceasta s-a pornit
din nou exact când cele două echipe au ieșit de la cabine.
Nici a doua repriză nu a adus ceva nou în prestația
dinamoviștilor. Păun a avut un șut frumos, reținut de portarul
celor de la Ingolstadt, iar „acrobaticul” Țucudean nu a nimerit
cadrul porții din foarfecă laterală. A părut că golul va veni în
cele din urmă în poarta germanilor, dar Zie Diabate nu a nimerit
poarta din 8 metri, la ultima fază a meciului. Nu este prima oară
când unul dintre flancurile „câinilor” este revitalizat de
introducerea lui Păun, un jucător care a fost lăsat în ultima vreme
pe bară, Alexe și Torje fiind favoriții alb-roșilor.
Dinamo în prima repriză:
Curcă – Cazacu, Moți, Grigore, Pulhac – Alexe, Kone, Bakaj, C.
Munteanu – L. Ganea, Dănciulescu
Dinamo în a doua repriză:
Naumovski (Bălgrădean) – Rus, Găman, Diabate, Mușat – Chiacu,
Mărgăritescu, Pătrașcu, Păun – Țucudean, Bucă
Incredibil, nici nu mai vedeam în fața ochilor. Cum să
joci așa?
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
Min 90. S-a terminat partida.
Min 90. Țucudean îl incomodează pe portarul
german, acesta scapă mingea în față, dar Zie Diabate trimite mult
peste poartă de la 8 metri.
Min 85. Nemții șutează periculos, de la 25 de
metri, dar mingea se duce pe lângă poartă.
Min 81. A intrat Scărlătescu la Dinamo.
Min 81. Păun centrează excelent de pe partea
stângă, Țucudean reia din foarfecă laterală, dar mingea trece pe
lângă poartă.
Min 74. O nouă șansă pentru nemți! Apărarea
dinamovistă reușește să trimită în corner.
Min 72. Bălgrădean prinde cu siguranță o minge
trimisă cu boltă, de la mare distanță.
Min 67. Lovitura liberă executată de Păun, din
poziție lateral stânga, este respinsă cu greu de apărarea lui
Ingolstadt
Min 61. Ratare mare a germanilor. Mingea trece
prin fața porții, la o gheată distanță de piciorul unui atacant
care ar fi putut să o împingă în poartă.
Min 60. Gafe în lanț în apărarea lui Dinamo.
Mingea este în cele din urmă respinsă în corner.
Min 60. Bălgrădean i-a luat locul lui
Naumovski.
Min 58. Păun intră în centru, din flancul stâng
și șutează de la 25 de metri. Mingea este prinsă în doi timpi de
portarul german.
Min 55. Mărgăritescu a primit cartonaș
galben.
Min 46. Dinamo a schimbat aproape toată
echipa.
Min 46. A început a doua repriză.
Min 45. S-a terminat prima repriză.
Min 44. GOL INGOLSTADT!
Lutz marchează, cu o lovitură de cap, la o eroare de marcaj a
fundașilor centrali
Min 27. Ganea ratează o bună ocazie de a marca,
după o centrare a lui Dănciulescu.
Min 22. Curcă are trei parade excelente la
șuturile atacanților adverși.
Min 18. În Austria plouă torențial, iar
calitatea jocului prestat de cele două echipe are mult de
suferit.
Min 16. Ocazie mare a germanilor. Șutul se duce
însă pe lângă poartă,.
Min 15. Se aud scandări ale fanilor
dinamoviști, care își încurajează favoriții.
Min 11. Dragoș Grigore pasează neglijent, dar
tot el revine și îl blochează, cu o alunecare, pe atacantul
german
Min 8. Trei ofsaiduri consecutive în care sunt
semnalizați atacanții germani.
Min 6. Primul șut al partidei aparține
nemților. Mingea se duce mult peste poarta lui Curcă.
Min 1. A început partida
Primul „11” al lui
Dinamo: Curcă – Cazacu, Grigore, Moți, Pulhac – Alexe, Kone, Bakaj,
C. Munteanu – Ganea, Dănciulescu
După victoria în fața kosovarilor de la FK Trepca, scor 4-0,
Dinamo joacă de la ora 21:45 al doilea amical din stagiul de
pregătire din Austria.
Partida Dinamo – FC Ingolstadt va fi
transmisă LIVE TEXT de la ora 21:45 pe
ProSport.ro
Adversarii „câinilor” vor fi nemții de la FC Ingolstadt, echipă ce
a terminat pe locul 14 în ediția precedentă a ligii secunde din
Germania.