FCSB a fost demolată de Gaz Metan Mediaș, scor 4-0, iar presa din Portugalia n-a ratat momentul. Jurnaliștii de la O Jogo scriu că FCSB și-a menajat vedetele la Mediaș, dar chiar și așa anunță că Vitoria Guimaraes pleacă cu prima șansă joi.
Presa din Portugalia nu a trecut cu vederea al 5-lea eșec consecutiv din Liga 1 al FCSB-ului: „FCSB a pierdut la scor înaintea returului cu Vitoria Guimaraes. Românii trec printr-o fază proastă în campionat. În etapa cu numărul 7 din prima ligă, bucureștenii au cedat cu 4-0, astfel că au ajuns la cinci înfrângeri consecutive în campionat. Joi vor juca contra Vitoriei Guimaraes în returul din playoff-ul Europa League. Cu multe schimbări în primul 11, FCSB a fost condusă cu 1-0 la pauză, dar a pierdut la final cu 4-0. După primul meci cu noul antrenor, Bogdan Vintișă, FCSB a căzut pe penultimul loc, având doar patru puncte. În tur, FCSB și Vitoria Guimaraes au remizat, scor 0-0″, se arată în materialul scris de jurnaliștii din Portugalia.
Și publicația Record a scris despre victoria Gazului: „FCSB a pierdut cu 4-0 în campionat, înaintea returului cu Vitoria Guimaraes din playoff-ul Europa League. Gaz Metan s-a impus și FCSB a ajuns la cinci înfrângeri consecutive în campionat. FCSB a făcut foarte multe schimbări în primul 11, la debutul antrenorului Bogdan Vintilă. După acest eșec, echipa a ajuns pe locul 13, cu patru puncte”, scriu cei de la Record.
Vitoria Guimaraes va primi vizita FCSB-ului joi, după 0-0 la Giurgiu. FCSB se află pentru al doilea an la rând în playoff-ul Europa League. În stagiunea precedentă, FCSB-ul a fost eliminat de Rapid Viena.
În Portugalia, FCSB probabil că nu va conta pe Andrei Vlad, care a fost scos de pe teren în minutul 35 al înfrângerii cu 4-0 de la Mediaș, împotriva lui Gaz Metan. În prima repriză, puștiul din poarta FCSB-ului a boxat o minge ajunsă în șase metri, dar mai apoi a acuzat o durere la unul dintre degete. După ce s-a consultat cu medicul echipei, Vlad a făcut semn că nu mai poate continua. Cristian Bălgrădean a intrat în locul lui Vlad, care a greșit la golul de 1-0.
Evenimentul e identic cu ce s-a întâmplat în sezonul trecut, doar că acum rolurile s-au inversat. Anul trecut, înaintea returului cu Rapid Viena din playoff-ul Europa League, Bălgrădean s-a accidentat cu Viitorul, iar Vlad a apărat cu Rapid Viena. Acel meci s-a încheiat cu calificarea austriecilor, după ce Vlad a gafat decisiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER