„N-au vize, dar nici nu le vor!”
Cu toate eforturile pe care giuleștenii le-au depus ieri pentru
ca Varga (foto) și Bălan să-și primească dreptul de joc până la
meciul cu Steaua, LPF a refuzat să le vizeze carnetele.
În aceste condiții, cei doi jucători nu vor intra duminică în
derby‑ul din Giulești și au puține șanse să mai prindă vreun meci
în Liga I până la vară. „N-am primit nicio viză. Din punctul nostru
de vedere, lucrurile sunt clare”, a afirmat, dezamăgit,
vicepreședintele Nicolae Manea, care și-a petrecut toată ziua de
ieri la sediul LPF. În schimb, reprezentanții ligii îi contrazic pe
conducătorii Rapidului și spun că aceștia nici n-au venit să
solicite vizarea carnetelor lui Dacian Varga și Tibi Bălan.
„Cum să le dăm vize, dacă ei nici n-au venit să le ceară? Am stat
la ligă până la șase seara ca să-i aștept. L-am văzut într-un timp
pe Nicolae Manea plimbându-se pe aici, dar poate a venit cu altă
treabă, pentru că de vize n-a zis nimic. Poate că nici nu le vor cu
adevărat”, a afirmat Mircea Cezar Ionescu, președintele
departamentului Competiții din cadrul LPF. Astfel, cu obiectivul
aproape imposibil de atins, se pare că rapidiștii n-ar mai vrea ca
Varga și Bălan să joace pentru ei în acest campionat, pentru că
n-ar mai fi nevoie. Prin asta, George Copos ar avea un motiv să
nu-i achite nici lui Vasile Șiman și nici jucătorilor întreaga sumă
de bani promisă în momentul transferului.
500 de mii de euro
trebuie să plătească George Copos lui Vasile Șiman pentru
împrumutul lui Bălan și Varga
300 de mii de euro
reprezintă salariile însumate ale lui Dacian Varga și Tibi Bălan
pentru cele șase luni la Rapid