„N-aveam nicio revanșă de luat**, dar, din păcate, plecăm învinși”
Marius Măldărășanu a recunoscut superioritatea adversarilor săi
din această seară și spune că Rapidul a reușit să puncteze exact
când brașovenii se aflau pe val, tăindu-le astfel avântul.
„N-aveam nicio revanșă de luat în fața Rapidului. Am jucat
pentru noi, voiam să rămânem în plutonul fruntaș. N-a fost un joc
slab, dar nici unul foarte reușit. Am luat două goluri în două
momente bune ale noastre și cam ăsta a fost meciul”, a
spus Măldărășanu la finalul meciului.
Referitor la îmbulzeala de după fluierul de final al centralului
Augustus Constantin, mijlocașul brașovenilor a spus că incidentul
nu a fost unul serios. „Sunt nervi, poți ceda, bine că n-au
ieșit alte incidente. Din păcate trebuie să plecăm învinși. Vom
încerca să luăm punctajul maxim în ultimul meci al
turului”, a completat Măldărășanu.
„Lăsați intrarea liberă
la toate meciurile din Liga I!”
Elevul lui Viorel Moldovan crede că echipele din Liga I ar trebui
să-și schimbe politica față de fani pe perioada crizei și să
permită intrarea gratuită la meciurile de campionat. „Cred
că datorită crizei nu prea au venit spectatorii la meciurile din
ultima perioadă de timp. Ar trebui să se procedeze mai des ca
astăzi, să fie lăsați oamenii să intre gratis la meciuri. Acum, pe
perioada crizei, mai e și frig afară. Normal că unii preferă să
stea acasă, să bea o bere și să vadă meciul pe micul
ecran”, a conchis Măldărășanu.
Rapidul s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Brașovului, într-un meci
din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, golurile fiind marcate de
Alexandru Ioniță, Ștefan Grigorie (Rapid) și Ionuț Voicu (FC
Brașov).