Nae Manea schimbă Rapidul
Era „joga bonito” s-a încheiat la Rapid mai repede decât s-ar fi așteptat toată lumea. Jose Peseiro a fost înlăturat, iar la Târgu Jiu Nae Manea va fi cel care va răspunde de echipă. Fosta glorie a Giuleștiului va sta pe bancă la meciul cu Pandurii. Suspendat timp de o lună de Comisia de Disciplină pentru că l-a bruscat pe Meme Stoica la meciul cu Unirea Urziceni, Manea a făcut apel și a primit până la urmă doar o etapă de pedeapsă, așa că va putea să conducă Rapidul la Târgu Jiu în absența lui Jose Peseiro, care are interzis de la oficialii giuleșteni să se mai ocupe de echipă.
Manea și-a intrat repede în atribuții și vrea să transforme repede echipa. Astfel, în Oltenia, Rapidul se va prezenta într‑un 4-4-2, sistem pe care Peseiro nu-l abordase. Și asta nu e tot. Manea are de gând să înceapă cu o echipă ultraofensivă, pentru că el consideră vitală o victorie pe terenul gorjenilor. Cele două guri de foc pe care va conta noul tehnician al Rapidului vor fi Boya și Joao Paolo Pinto, ultimul revenind astfel în grații după ce în mandatul lui Peseiro prinsese doar un meci ca titular, dezastrul cu Argeșul din Giulești.
Constantin, pe bară?
O nouă schimbare importantă ar putea fi și lăsarea pe bară a lui Marius Constantin. Stoperul a comis-o rău la meciul cu Wolfsburg, dar marea problemă pentru el e că a reușit să-l enerveze nu doar pe Jose Peseiro, ci și pe toți oficialii Rapidului! Așa că Nae Manea lua ieri în considerare foarte serios ideea de a-l lăsa pe fundaș pe bară, drept pedeapsă.
Â
Peseiro e „director tehnic”!
Â
Jose Peseiro nu are de gând să-și dea demisia, iar oficialii Rapidului nu vor să-l mai lase să se ocupe de echipă. Așa că șefii din Giulești s-au gândit la un nou post în organigramă pentru portughez. „Va fi director tehnic”, a spus Constantin Zotta. Noul director tehnic nici nu a făcut deplasarea cu echipa la Târgu Jiu.
Â
Emil Dică: „Nu vreau să plec“
Â
După ce Nae Manea afirmase că Dică nu vrea să mai rămână la Rapid și că nu are de gând să semneze prelungirea contractului, mijlocașul i-a răspuns: „Eu nu vreau să plec, dar am primit din partea conducerii o hârtie de transfer, care spune că pentru suma de 500.000 de euro pot pleca”.