Napoli: „Mititelu nu-mi impune jucători la echipă”

Tehnicianul Craiovei, Nicolo Napoli, a afirmat la Sport.ro că este mulțumit de jucătorii pe care îi are la dispoziție, dar că nu va rata o eventuală ocazie de a-și întări lotul.

"Sunt mulțumit de echipă, dar voi vedea ce posibilități sunt pentru a ne acoperi posturile deficitare. Am vorbit cu Victoraș Iacob, dar nu-l cunosc și am auzit că a fost accidentat cam mult în ultima vreme, iar noi avem nevoie de jucători apți 100%", a explicat italianul.

Napoli a punctat și că mai are unele discuții cu patronul Adrian Mititelu, dar că acesta nu încearcă în niciun fel să-i influențeze deciziile privind primul "11" al Craiovei. "Mă mai sfătuiesc eu cu domnul Mititelu, dar nu mi-a cerut niciodată să bag în teren pe cineva anume".

Publicat: 04 09. 2008, 18:26