Napoli și Sandu stau două meciuri
Comisia de Disciplină a LPF a analizat, ieri, eliminările Astrei
de la meciul cu Universitatea Craiova, când Vasile Sandu și
antrenorul Nicolo Napoli au fost eliminați de către Cristi Balaj.
Napoli a primit o suspendare de 2 etape și o amendă de 2000 de ron,
astfel că va urmări meciurile cu Internațional Curtea de Argeș și
Ceahlăul din tribună! La fel a pățit și fundașul stânga, Valentin
sandu, careva sta tot două meciuri, dar va plăti și o amendă mult
mai mare, de 2000 de ron, pentru jigniri aduse brigăzii de arbitri
de la Drobeta Turnu Severin.
Hatchi și Valdez – suspendați 3 luni
În afara judecății lui Nicolo Napoli și Valentin Sandu, Comisia de
Discplină a Ligii profesioniste de Fotbal a avut de ratificat și
două decizii ale clubului ploieștean de liga I, în cazul
jucătorilor Kevin Hatchi și Abel Valdez. Cei doi, care nu s-au mai
prezentat la antrenamente, în 2010, au fost suspendați pentru
următoarele 3 luni și amendați cu 25 % din valoarea contractului.
Totuși, Astra le plătește celor doi, pe această perioadă o sumă de
bani, lunar, clubul fiind obligat, conform regulamentelor
internaționale, la achitarea unei sume de 80% din contract, din
care se va scădea această amendă, pentru faptul că ei lipsesc de la
programul echipei, nemotivat.
articol scris de Marian DIMA