Napoli: „Voi vedea dacă rămân”

Tehnicianul Universității, Nicolo Napoli, a declarat ieri că se va gândi la viitorul său în Bănie abia după încheierea acestui campionat. „De când am venit aici am avut un obiectiv clar, salvarea de la retrogradare. Vreau să îndeplinesc acest obiectiv, abia apoi vom vedea dacă rămân sau nu. Există această posibilitate, eu îmi doresc să continuu la Craiova, dar e încă devreme să discutăm despre ce va fi”, a declarat Napoli, al cărui contract cu Știința expiră în iunie 2008, dar este cu posibilitate de prelungire.

George Paunescu
Publicat: 28 03. 2008, 15:51