Președintele clubului ASA Târgu Mureș, Narcis Răducan, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că a încetat colaborarea cu gruparea ardeleană, el luând decizia de a nu activa opțiunea de prelungire a contractului scandent în luna iunie.
„Începând de azi (n.r. – miercuri), am încetat colaborarea cu ASA Târgu Mureș și nu am activat, de comun acord, opțiunea de prelungire a contractului scadent luna aceasta. Din păcate a trebuit în ultimul an să mă acomodez coordonatelor fotbalului românesc și modelului de manager cerut pe piață și din dorința de a creea și pune în aplicare proiecte pe durată lungă, m-am specializat în «upgradarea» performanțelor unei echipe pe termen foarte scurt. Lipsa coerenței și stabilității de orice fel din Liga I nu îmi va schimba principiile, dar mă obligă să caut cadrul de lucru care mi-l doresc și e normal„, a spus Răducan, pentru MEDIAFAX.
Narcis Răducan speră ca formația ASA Târgu Mureș să aibă un parcurs cât mai bun în ediția următoare a Ligii Europa. „Mă bucur că am pus umărul la cea mai frumoasă participare a unei nou-promovate în prima ligă și rămân cu bucuria că am lăsat clubul cu statutul de vicecampioană, deși altul ne era obiectivul. Mulțumesc mureșenilor pentru susținere și sper să facă cinste României în Liga Europa„, a adăugat Răducan.
În ceea ce privește viitorul său, el a menționat că se află în tratative cu două cluburi, dar încă nu a luat o decizie. „Sunt în tratative cu două cluburi și în scurt timp voi lua o decizie”, a precizat Răducan.
Narcis Răducan ocupa funcția de președinte al clubului ASA Târgu Mureș din 22 ianuarie.
Așa cum ProSport v-a anunțat încă de acum aproape două săptămâni, una din variantele pe care Narcis le are e reprezentată de nou promovata FC Voluntari. Din câte se pare, însă, fostul mijlocaș este în discuții destul de avansate cu Pandurii Târgu Jiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER