Narcis Răducan este noul președinte executiv al clubului Pandurii Târgu Jiu

Fostul conducător al grupării ASA Târgu Mureș Narcis Răducan a semnat un contract pentru următorii doi ani cu gruparea Pandurii Târgu Jiu, unde va ocupa funcția de președinte executiv, a anunțat site-ul oficial al grupării gorjene.

„Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu a ajuns la un acord cu Narcis Răducan pentru a prelua funcția de președinte executiv al clubului. Președintele Narcis Răducan a semnat un contract pentru următorii doi ani cu clubul Pandurii, prezentarea oficială urmând să aibă loc marți, în cadrul unei conferințe de presă”, a anunțat site-ul oficial al grojenilor.

Narcis Răducan, în vârstă de 40 de ani, a încetat, miercuri, colaborarea cu ASA Târgu Mureș, unde a îndeplinit funcția de președinte, începând din 22 ianuarie. El a mai deținut funcții de conducere la Unirea Urziceni, Steaua București, Astra Giurgiu, FC Viitorul și Concordia Chiajna.

La 29 aprilie, președintele CS Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pîrvulescu, a fost suspendat trei luni din funcție de Adunarea Generală a Acționarilor, fiind suspectat de aranjarea meciului de pe teren propriu pierdut cu scorul de 0-1, cu Universitatea Cluj, din etapa a XXVII-a a Ligii I.

Mediafax

Publicat: 05 06. 2015, 13:40
Actualizat: 05 06. 2015, 13:41