Pandurii Târgu Jiu a anunțat, joi, împrumutul pentru un sezon al mijlocașului ofensiv Liviu Antal, în vârstă de 27 de ani, de la Hapoel Tel Aviv.
Liviu Antal continuă astfel la Pandurii Târgu Jiu, după ce a evoluat pentru formația gorjeană și în partea a doua a sezonului trecut. Antal a jucat 11 meciuri în Liga 1 pentru Pandurii și a reușit să marcheze trei goluri și să ofere două pase decisive.
„Liviu e un campion în adevăratul sens al cuvântului, foarte apreciat atât de suporteri, cât și de antrenorul Petre Grigoraș cu care a mai lucrat la Oțelul Galați. Antal este un jucător pe care ni l-am dorit și care ne va ajuta să ne îndeplinim toate obiectivele„, a afirmat Narcis Răducan, președintele echipei Pandurii Târgu Jiu.
Liviu Antal este cel de-al 10-lea fotbalist ajuns în această vară la Pandurii Târgu Jiu, după Claudiu Voiculeț, Ovidiu Herea, Christian Obodo, Armiche Ortega Medina, Jordy Buijs, Valentin Alexandru, George Țucudean, Cătălin Hlistei și Lucian Sânmărtean.
Golgheter în Liga 1 în sezonul 2013-2014, Antal are în palmares un titlu de campion în România cu Oțelul Galați, în sezonul 2010-2011, și o Supercupă a României câștigată tot cu Oțelul, în 2011. Aflat sub contract cu Hapoel Tel Aviv până în 2019, Antal a mai jucat la echipe precum FC Vaslui, Genclerbirligi sau Beitar Ierusalim.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER