Narcis Răducan se bazează pe susținerea suporterilor:** „Ne așteptăm la 15.000 de spectatori în tribune!”
Narcis Răducan a declarat că meciul cu FC Vaslui va fi unul
foarte important pentru că formația roș-albastră va juca în fața
propriilor suporteri. De asemenea, directorul sportiv al grupării
din Ghencea a spus că se așteaptă la cel puțin 15.000 de suporteri
în tribune.
„Este un meci foarte important pentru noi pentru că
jucăm acasă. Întâlnim o echipă valoroasă care a investit mulți bani
în ultimii ani. Din ce am înțeles, există interes pentru meci. Ne
așteptăm la 15.000 de spectatori în tribune”, a declarat
Narcis Răducan la Sport.ro.
„Este clar că, în ceea ce îl privește pe Zicu, este cel mai
bun jucător din Liga 1 și va fi o pierdere mare pentru echipa
bănățeană. Timișoara are un lot numeros și, chiar și fără Zicu,
este favorită la titlu”.
„Este bine pentru moral lui Maicon că a marcat. Depinde
de el când va debuta la prima echipă. Cred că foarte curând îl vom
vedea la treabă”, a mai adăugat directorul sportiv al
Stelei.