Ilie Năstase s-a arătat nemulțumit de comportamentul suporterilor care au cerut demisia fostului antrenor Ilie Dumitrescu. Fostul mare tenisman a spus că fanii Stelei sunt lângă echipă doar la bine și că mai bine ar încuraja echipa dacă tot vin la meci. Cu toate acestea, Năstase susține că oricum Steaua are mai mulți suporteri decât Dinamo.
„Nu suporterii trebuie să facă echipa Steaua, trebuie să o susțină. Nu știu de ce, numai la bine sunt lângă echipă. Să aibă răbdare fanii. Și Real Madrid a luat o grămadă de jucători și nu joacă nimic. Fanii să-și facă treaba în tribune, dacă vor să vină. Steaua, de bine, de rău, stă mai bine decât Dinamo la suporteri. Am fost la aproape toate meciurile lui Dinamo și au 200-500 de spectatori pe meci”, a spus Năstase la gsp tv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER